x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul suedez a votat pentru aderarea la NATO

Parlamentul suedez a votat pentru aderarea la NATO

17 Mai 2022   •   17:21
Parlamentul suedez a votat pentru aderarea la NATO

Parlamentul finlandez a votat cu o majoritate de peste 95% pentru aderarea la NATO, scrie AFP.

Ședința a durat două zile iar proiectul de aderare a fost adoptat cu 188 de voturi pentru, 8 contra şi nicio abţinere. Urmează ca cererea de aderare să fie semnată de șeful statului.

Preşedintele Sauli Niinistö şi premierul Sanna Marin au dat publicității o declarație comună, săptămâna trecută, pentru aderarea la Alianța Nord-Atlantică "fără întârziere".

Cererea de aderare a Suediei a fost semnată, în această dimineață, de ministrul de Externe,  Ann Linde.

Cele două ţări sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică prin intermediului programului ''Parteneriat pentru Pace''. Acestea vor să adere simultan la NATO.
 

×
Subiecte în articol: nato suedia finlanda