x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 500 de migranţi se îndreaptă spre Grecia după ce Turcia a deschis graniţele

Peste 500 de migranţi se îndreaptă spre Grecia după ce Turcia a deschis graniţele

01 Mar 2020   •   14:00
Peste 500 de migranţi se îndreaptă spre Grecia după ce Turcia a deschis graniţele

Peste 500 de migranţi au ajuns pe insulele Lesbos, Samos şi Chios din estul Greciei, a declarat duminică un oficial al poliţiei elene, citat de Reuters.

Cel puţin şapte nave cu peste 300 de migranţi la bord au ajuns pe insula Lesbos, a spus oficialul. Între timp, alţi 150 de migranţi au ajuns pe insula Samos.

De asemenea, mai multe grupuri de migranţi au traversat un râu situat la graniţa comună dintre Turcia şi Grecia.

Turcia a anunţat joi că nu va mai împiedica sutele de mii de solicitanţi de azil aflaţi pe teritoriul său să ajungă în Europa, în urma unui atac aerian asupra regiunii Idlib din Siria, în care au foat ucişi 33 de soldaţi turci.

Anunţul său a declanşat sâmbătă tensiuni între forţele de ordine elene şi migranţii care doreau să treacă graniţa din Turcia în Grecia cu scopul de a ajunge în ţările Uniunii Europene.

"Ieri au fost 9.600 de încercări de a ne încălca frontierele, iar toate au fost soluţionate cu succes", a declarat ministrul adjunct al apărării, Alkiviadis Stefanis, pentru postul grec Skai TV.

Grecia a acuzat Turcia că a orchestrat confruntările între poliţişti care au folosit gaze lacrimogene pentru dispersarea migranţilor aflaţi la graniţle sale şi că i-a ghidat pe migranţi.

„Nu numai că nu îi opresc, ci îi ajută”, a spus Stefanis pentru Skai.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: migranti grecia turcia