x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 6,13 miliarde de doze de vaccin anti COVID-19 au fost administrate în toată lumea. La ce procent de imunizare a populației s-a ajuns

Peste 6,13 miliarde de doze de vaccin anti COVID-19 au fost administrate în toată lumea. La ce procent de imunizare a populației s-a ajuns

27 Sep 2021   •   19:00
Peste 6,13 miliarde de doze de vaccin anti COVID-19 au fost administrate în toată lumea. La ce procent de imunizare a populației s-a ajuns

Până în prezent au fost efectuate în întreaga lume peste 6,13 miliarde de doze în 184 de ţări, conform datelor Bloomberg. Cea mai recentă rată de administrare este de 29,4 milioane de doze pe zi.

Numărul total se traduce prin faptul că a fost vaccinată 39,9% din populaţia lumii. Însă distribuirea a fost dezechilibrată, ţările sărace – în special cele africane – raportând cele mai slabe rate de vaccinare la nivel mondial.

Astfel, statele şi regiunile cu venituri ridicate se vaccinează de peste 20 de ori mai repede decât ţările cu venituri mici.

Cu actuala rata globală de vaccinare, de 29,4 milioane de doze în fiecare zi, atingerea imunităţii de turmă rămâne un obiectiv destul de îndepărtat, întrucât va fi nevoie de încă şase luni pentru a acoperi 75% din populaţia Terrei.

Influenţată de pandemia de Covid-19, speranţa la viaţă de anul trecut a înregistrat cea mai mare scădere de la cel de-al Doilea Război Mondial, conform unui studiu publicat de Universitatea Oxford, speranţa la viaţă din rândul bărbaţilor americani suferind un declin de peste doi ani. În 22 din 29 de ţări incluse în analiză (SUA, Chile şi mai multe state europene), speranţa la viaţă s-a redus cu peste şase luni prin comparaţie cu 2019. De asemenea, speranţa la viaţă a scăzut în 27 dintre cele 29 de ţări, scrie Financial Times.

Universitatea a declarat că reducerea speranţei la viaţă poate fi asociată deceselor oficiale de Covid-19. Până în prezent au fost raportate la nivel global aproape 5 milioane de morţi cauzate de coronavirus.

„Rezultatele noastre subliniază şocul devastator ce poate fi atribuit coronavirusului”, spune Dr. Ridhi Kashyap, unul dintre autorii lucrării publicate în International Journal of Epidemiology.

În majoritatea ţărilor, declinul a fost mai accentuat de-a lungul populaţiei masculine. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în rândul bărbaţilor americani, unde speranţa de viaţă a scăzut cu 2,2 ani faţă de 2019. Per total, speranţa de viaţă a bărbaţilor a scăzut cu cel puţin un an în 15 ţări, prin comparaţie cu 11 ţări în cazul femeilor. Rezultatul a şters progresul privind rata mortalităţii din ultimii 5,6 ani.

În Statele Unite, rata mortalităţii a crescut în special de-a lungul populaţiei mai mici de 60 de ani, care încă se află în câmpul muncii. Între timp, în Europa, persoanele trecute de 60 de ani au contribuit mai mult la creşterea ratei de mortalitate.

Johnson & Johnson: A doua doză a vaccinului măreşte nivelul de protecţie împotriva formelor moderate şi severe de Covid la 94%

Conform datelor agregate de Worldometers, România numără aproape 1.200.000 de cazuri de Covid şi peste 36.000 de decese. Circa 1.098.000 de oameni s-au vindecat după ce au fost infectaţi cu SARS-CoV-2.

Mediafax

×
Subiecte în articol: vaccinare COVID