x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Piața de țigarete: Philip Morris renunță la fuziunea cu Altria Group

Piața de țigarete: Philip Morris renunță la fuziunea cu Altria Group

25 Sep 2019   •   15:37
Piața de țigarete: Philip Morris renunță la fuziunea cu Altria Group
Sursa foto: Diana Oros

Cel mai mare producător de țigarete din lume, Philip Morris International (PMI), a abandonat negocierile de fuziune cu Altria Group Inc, a anunţat preşedintele companiei, André Calantzopoulos.
"După multe deliberări, companiile au acceptat să se concentreze pe lansarea dispozitivelor cu tutun încălzit de tip IQOS pe piaţa din SUA, ca parte a interesului lor reciproc pentru a ajunge la un viitor fără fum de tutun", a adăugat acesta.

Philip Morris confirma în luna august existenţa unor discuţii cu Altria Group pentru realizarea unei fuziuni, operaţiune care ar fi dus la crearea unei entităţi cu o capitalizare bursieră de peste 200 miliarde de dolari.

În urmă cu zece ani, Philip Morris International şi Altria au decis să funcţioneze în mod independent. Altria a rămas o companie concentrată pe SUA, care vinde ţigări Marlboro la nivel naţional, în timp ce PMI s-a focalizat pe vânzarea de ţigări în străinătate.

Analiştii speculau de mult timp că cele două ar putea să se reunească. Industria tutunului se schimbă rapid, cu o cădere a vânzărilor de ţigarete şi cu societăţi care caută noi căi de creştere.

În urmă cu trei ani, Philip Morris International şi-a anunţat intenţia de a reduce producţia de ţigări convenţionale pentru a le înlocui cu o linie de produse "fără fum", precum ţigările electronice şi dispozitive care încălzesc tutunul fără a-l arde.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tutun tigari