x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polemică privind o publicitate în care apare Schumacher

Polemică privind o publicitate în care apare Schumacher

de Istvan Deak    |    03 Mar 2014   •   17:04
Polemică privind o publicitate în care apare Schumacher

Michael Schumacher, multiplul campion mondial de Formula 1, care este în comă în urma unui tragic accident suferit la schi, este în centrul unei campanii publicitare, în ciuda faptului că este pe patul de spital, la terapie intensivă. Fanilor nu le prea place ideea.

Aşa cum în lume se comentează pe marginea unei decizii a organizatorilor Grand Prix-ului din Bahrein, de a da numele lui Schumacher unei etape a circuitului lor. “O atenţie, un gest frumos pentru a arăta că se gândesc la el, dar gestul este cel puţin surprinzător. În general, acest gen de omagiu este rezervat sportivilor decedaţi”, scrie terrafemina.com.

O revistă germană de specialitate publică, în paginile sale, o publicitate care îl are în prim-plan pe Michael Schumacher. Multiplul campion mondial de Formula 1, cu o minge de fotbal în braţe, laudă calităţile apei minerale “Rosbacher”.

Această campanie publicitară a fost pusă la cale de “Rosbacher” şi de Michael Schumacher cu câteva săptămâni înaintea gravului său accident la schi, în staţiunea franceză Meribel, dar acum îi irită pe fanii care aşteaptă veşti despre soarta acestuia cu sufletul la gură, iar acestea întârzie să vină.

Fanii consideră acum că producătorul apei minerale profită de toată emoţia transmisă prin intermediul mass-media din jurul acestui caz disperat pentru a lansa această campanie publicitară.

Ca urmare a valului de proteste revărsat pe reţelele de socializare, firma “Hassia Waters”, proprietara “Rosbacher”, a ţinut să facă precizări:”După accident am reacţionat imediat, anulând spoturile publicitare radiofonice şi televizate, precum şi celelalte mesaje publicitare exterioare”. Apoi a adăugat:”În acelaşi timp, nu putem înlocui pe nepusă masă unele mesaje publicitare”.

S-au împlinit două luni de când Schumacher a suferit accidentul la schi, alegându-se cu un traumatism cranian sever şi o comă indusă.

Deşi de la spitalul CHU din Grenoble, unde este internat la terapie intensivă Schumacher s-a anunţat că medicii care-i acordă îngrijiri sportivului au decis declanşarea procesului de trezire treptată din coma artificială, nu au venit veşti bune despre revenirea lui Schumacher. Din contră, revista germană Focus a speculat acum câteva zile că procesul de trezire a fost oprit, pentru că pacientul nu dădea semne de revenire.

Unii neurologi sunt de părere chiar că este puţin probabil ca după atât timp Schumacher să se refacă total, scrie csbnews.com.

Managerul de comunicare al familiei Schumacher, Sabine Kehm, a declarat, într-un comunicat, că “Michael este tot în faza trezirii treptate” şi că această fază “poate dura mult timp”. Numai că, din ordinul familiei, spitalul sau managerul de comunicare oferă informaţii cu picătura despre starea sănătăţii campionului, pentru a-i proteja dreptul la intimitate.



×