x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia anunță scurgeri de petrol la oleoductul Drujba

Polonia anunță scurgeri de petrol la oleoductul Drujba

12 Oct 2022   •   12:30
Polonia anunță scurgeri de petrol la oleoductul Drujba

Operatorul polonez PERN anunță scurgeri la una dintre conductele oleoductului Drujba, prin care Rusia livrează petrol către Europa, scrie Reuters.

Acestea s-au produs la 70 km de orașul Plock din centrul Poloniei iar cauza pare a fi un accident.

"Aici putem vorbi despre daune accidentale", a declarat  Mateusz Berger, cel mai înalt oficial polonez responsabil cu infrastructura energetică. Acesta a spus că nu există motive să se creadă că scurgerea a fost cauzată de sabotaj.

"Toate serviciile PERN, tehnic, operaţional, brigada internă de pompieri şi protecţia mediului, acţionează conform procedurilor prevăzute în astfel de situaţii", a anunţat operatorul reţelei poloneze.

Totodată, operatorul ceh MERO a transmis că nu au fost detectate scurgeri de petrol la Drujba pe teritoriul țării. 

Însă evenimentul ar putea să alimenteze îngrijorările cu privire la securitatea aprovizionării cu energie a Europei. Descoperirea scurgerii pe principala rută care transportă petrolul către Germania, vine în contextul în care Europa se confruntă cu o criză energetică severă în urma invaziei Rusiei în Ucraina, care a întrerupt livrările de gaz în urma unor dispute continue.

Oleoductul Drujba, al cărui nume înseamnă "prietenie" în limba rusă, este unul dintre cele mai mari din lume, furnizând petrol rusesc către o mare parte din Europa Centrală, inclusiv Germania, Polonia, Belarus, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă și Austria.

"Principala acțiune este de a pompa lichidul și de a localiza scurgerea și de a o opri", a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Karol Kierzkowski, pentru televiziunea de stat TVP Info. "Când presiunea va scădea, scurgerea se va opri și ne va permite să ajungem la zona accidentată", a spus el, adăugând că este prea devreme pentru a stabili cauza. El a precizat că nu există niciun pericol pentru locuitorii din zonă.

A doua linie a conductei, precum și alte elemente ale infrastructurii PERN, funcționau în mod normal, a precizat PERN.

"În acest moment, toate serviciile PERN (tehnic, operațional, pompierii interni și protecția mediului) acționează în conformitate cu algoritmii prevăzuți pentru acest tip de situație", a precizat operatorul.

Nu este clar cât de mare este scurgerea de țiței. 

 

×
Subiecte în articol: petrol drujba