Polonia va respinge planul Uniunii Europene care stabileşte atingerea în anul 2050 a obiectivului ''zero emisii de carbon cu efect de seră'', dacă nu va fi creat în paralel şi un mecanism de compensare, a declarat joi la Bruxelles premierul polonez Mateusz Morawiecki, în timpul summitului european, transmite agenţia PAP, citată de DPA.
Şeful executivului polonez a estimat că Bruxelles-ul nu poate să decidă pur şi simplu înăsprirea obiectivelor privind emisiile de carbon şi că un mecanism de compensare a pierderilor ar trebui să fie soluţia rezonabilă care să ajute statele mai sărace ale UE să îndeplinească aceste obiective.
Morawiecki a amintit faptul că industria poloneză se află în urma celei a statelor vest-europene care şi-au delocalizat producţia industrială în alte ţări, lucru pe care Polonia nu-l poate face.
AGERPRES