Premierul britanic, Gordon Brown, a fost declarat cel mai prost îmbrăcat bărbat al anului de stafful ediţiei britanice a revistei GQ.
El i-a surclasat pe preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, actorul britanic Russell Brand, liderul nord-coreean Kim Jong-Il. Faţă de topul anterior, laburistul Gordon Brown a urcat două poziţii, aceasta pentru că, explică editorii revistei, "a fost orice, numai un prim exemplu al stilului britanic". Liderul Partidului Conservator din Marea Britanie, David Cameron, s-a situat pe locul opt al topului, iar primarul Londrei, Boris Johnson, pe locul zece.
Despre preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, care are o înălţime de doar 1,65 metri şi poartă pantofi cu tocuri înalte ascunse, GQ a scris: "Poate că ar trebui să petreacă mai puţin timp preocupându-se de statura sa şi mai mult de stilul abordat".
La polul opus, cel mai bine îmbrăcat bărbat al anului a fost declarat actorul britanic Robert Pattinson, urmat de membrii trupei Take That şi Alex Turner, solistul de la Arctic Monkeys.
Citește pe Antena3.ro