Ministrul israelian al economiei, Naftali Bennett, a lansat joi un atac verbal neobişnuit de dur la adresa preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, spunând că este un 'mega-terorist', transmite DPA, conform Agerpres. "Cei care îl numesc pe preşedintele moderat un pacificator ar trebui să se uite la fapte, nu la vorbe. Nu la ce spune Abu Mazen (Abbas), ci la ce face", a afirmat Naftali Bennett, din cadrul Partidului Casa Evreaiscă, pro-colonizare.
"Un om care transferă, lună de lună, zeci de milioane de shekeli în buzunarele criminalilor este un mega-terorist, care nu şi-a schimbat poziţia", a spus Bennett la un post de radio israelian.
Autoritatea Palestiniană plăteşte lunar alocaţii pentru palestinienii închişi în Israel din cauza unor infracţiuni legate de securitate.
Abbas susţine soluţia a două state şi non-violenţa şi se confruntă cu critici în Teritoriile Palestiniene din partea adepţilor liniei dure pentru că face apel în continuare la desfăşurarea de negocieri de pace cu Israelul, în pofida faptului că numeroşi palestinieni şi-au pierdut încrederea în ele.