x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Parlamentului European: Nimeni în Europa nu sprijină independenţa Cataloniei

Preşedintele Parlamentului European: Nimeni în Europa nu sprijină independenţa Cataloniei

19 Oct 2017   •   15:21
Preşedintele Parlamentului European: Nimeni în Europa nu sprijină independenţa Cataloniei
Sursa foto: DEVILLERS Arnaud

Dacă autorităţile catalane merg mai departe şi declară independenţa faţă de Spania, "nimeni" din Uniunea Europeană nu le-ar sprijini, a avertizat joi preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, informează agenţia DPA. 

"Cred că ar fi bine pentru guvernul Cataloniei să nu declare independenţa, ar fi bine pentru că nimeni nu este în favoarea independenţei Cataloniei", a declarat Tajani la Cope, un post de radio conservator spaniol.

"Suntem în favoarea dialogului, dar nimeni în Europa nu poate accepta independenţa Cataloniei", a adăugat el. Dacă liderii catalani insistă, "ei vor fi izolaţi, nimeni nu va ajuta guvernul Cataloniei pe această cale", a mai spus Tajani. 

Tajani s-a exprimat înainte de expirarea unui ultimatum al guvernului spaniol adresat şefului guvernului catalan Carles Puigdemont. Acestuia i s-a cerut să renunţe la planurile de independenţă, dar el a răspuns ameninţând să declare secesiunea dacă Madridul suspendă puterile autonome ale Cataloniei. 

După ce Puigdemont a declarat că nu va renunţa, guvernul spaniol a anunţat o reuniune extraordinară a cabinetului sâmbătă pentru a face exact tocmai ce liderul catalan i-a cerut să nu facă: să declanşeze activarea articolului 155 din Constituţie privind suspendarea autoguvernării catalane.AGERPRES

×