x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele SUA, Donald Trump, interzice finanţarea ONG-urilor străine care susţin avorturile

Președintele SUA, Donald Trump, interzice finanţarea ONG-urilor străine care susţin avorturile

23 Ian 2017   •   20:38
Președintele SUA, Donald Trump, interzice finanţarea ONG-urilor străine care susţin avorturile

Preşedintele american Donald Trump a semnat luni un decret care interzice finanţarea din fonduri federale a ONG-urilor internaţionale care susţin avortul, transmite AFP.

Această decizie ar putea să stârnească îngrijorarea asociaţiilor americane de planning familial şi de apărare a drepturilor femeilor, în contextul în care noul preşedinte s-a înconjurat în guvernul său de oficiali care sunt ostili în mod deschis dreptului la avort.

Restricţiile au fost adoptate pentru prima dată în timpul preşedintelui republican Ronald Reagan, după care au fost anulate de democratul Bill Clinton. Ele au fost aplicate din nou de republicanul George W. Bush şi anulate ulterior de democratul Barack Obama.

Impulsionaţi de victoria lui Donald Trump la 8 noiembrie, opozanţii americani ai avortului s-au mobilizat şi au adoptat încă din decembrie, în unele state în care se află la putere, măsuri draconice împotriva întreruperii de sarcină.

Noul preşedinte s-a angajat să numească la Curtea Supremă un judecător care se opune ferm avortului, precizând că acest nou raport de forţă în cadrul celei mai înalte instanţe ar putea pe termen lung să ducă 'automat' la anularea 'Roe V. Wade', emblematica decizie care a legalizat avortul în 1973 în SUA.AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump trump ONG avorturi avort sua