x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Presupusul criminal de război Laszlo Csatari, de 98 de ani, inculpat la Budapesta

Presupusul criminal de război Laszlo Csatari, de 98 de ani, inculpat la Budapesta

de Istvan Deak    |    19 Iun 2013   •   08:35
Presupusul criminal de război Laszlo Csatari, de 98 de ani, inculpat la Budapesta

După un an de anchetă, Parchetul din Budapesta l-a inculpat marţi pe presupusul criminal de război Laszlo Csatari, care are 98 de ani, pentru rolul său în deportarea a 12.000 de evrei în lagărele morţii, în timpul celui de-al doilea război mondial, potrivit AFP şi mno.hu.

Tribunalul din Budapesta “dispune de maximum 90 de zile pentru a începe procesul”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Parchetului, Bettina Bagoly.

Spune că e nevinovat

Laszlo Csatari, care şi-a susţinut în permanenţă nevinovăţia, figurează printre primele locuri pe lista celor mai căutaţi presupuşi criminali nazişti din lume, alcătuită de Centrul Simon-Wiesenthal, care are sediul la Ierusalim, î Israel.

De altfel, Efraim Zuroff, care este responsabil cu “vânarea” criminalilor de război la acest Centru a calificat, într-un comunicat oficial, această inculpare drept “un semnal puternic, care demonstrează că este posibil să li se facă dreptate chiar şi acum victimelor Holocaustului”.

Istoric

Laszlo Csatari a fost arestat la 18 iulie 2012 de poliţia budapestană şi a fost plasat în arest la domiciliu. Justiţia ungară fusese alertată în privinţa trecutului său suspect de către Efraim Zuroff, la finele lui 2011. Parchetul reaminteşte, într-un comunicat, că Laszlo Csatari a fost numit în toamna lui 1942 şef al poliţiei în localitatea Kassa (astăzi Kosice, în Slovacia, pe atunci sub jurisdicţia Ungariei, aliată cu Germania nazistă). “După ocuparea de către germani a localităţii Kassa, în martie 1944, în oraşul în care majoritatea evreilor care locuiau acolo au fost deportaţi între 15 şi 22 aprilie 1944 a fost creat un ghetou, cu ajutorul poliţiei locale şi al jandarmeriei”, potrivit Parchetului, care cifrează numărul rezidenţilor evrei din acea vreme la circa 12.000. Potrivit Centrului Simon Wiesenthal, 15.700 de evrei au fost deportaţi din Kassa către lagărele morţii.

Acuzaţii

Laszlo Csatari “bătea în mod regulat evreii aflaţi acolo, îi bătea fără motive speciale, fără a ţine cont de condiţia lor, de sex, de vârstă sau de starea sănătăţii persoanelor agresate”. “A interzis să fie decupate nişte ferestruici la vagonul trenului de marfă în care erau ticsite 80 de persoane, care nu aveau astfel acces la aer curat”, precizează Parchetul. Ulterior, în luna mai, Laszlo Csatari a contribuit la deportarea acestor evrei către trenurile care îi transportau către lagărele de exterminare naziste de la Auschwitz. “Prin actele şi prin comportamentul său, Laszlo Csatari a contribuit în mod intenţionat la execuţiile ilegale şi torturile comise şi care îi aveau ca obiect pe evrei, care au fost trimişi din Kassa către lagărele de concentrare naziste”, se mai arată în documentul Parchetului.

In 1948, Laszlo Csatari a fost condamnat în contumacie la moarte de un tribunal cehoslovac. La sfârşitul lui 2013, un tribunalul local din Kassa a comutat acest verdict în închisoare pe viaţă. Slovacia nu a formulat, pentru moment, o solicitare oficială de extrădare. “Am prefera ca Csatari să fie extrădat”, a declarat un purtător de cuvânt al Federaţiei slovace a Comunităţilor Evreieşti, subliniind, totuşi, că acesta va fi vreodată condamnat, din cauza vârstei sale înaintate.

Proba

Laszlo Csatari a negat întotdeauna toate acuzaţiile care i-au fost aduse, dezminţind că a fost comandantul poliţiei ghetoului din Kassa şi că a semnat documente în acea perioadă, chiar dacă Muzeul Holocaustului din Budapesta a prezentat un document semnat de mâna sa, în calitate de comandant al ghetoului.
Justiţia ungară a judecat deja un fost presupus criminal de război nazist, Sandor Kepiro, acum doi ani, dar acesta a fost achitat din lipsă de probe. Ulterior a decedat, în septembrie 2011, la vârsta de 97 de ani.

“Inculparea lui Csatari constituie de asemenea un mesaj educativ pentru tânăra generaţie din Ungaria, într-un moment în care această ţară se luptă pentru istoria sa din timpul celui de-al doilea război mondial”, a apreciat Ministerul de Externe israelian, într-un comunicat oficial.

LISTA CENTRULUI SIMON WIESENTHAL CU PRESUPUŞI CRIMINALI DE RAZBOI NAZIŞTI

După inculparea lui Csatari, la Budapesta, Centrul Simon Wiesenthal a dat publicităţii o listă cu principalii criminali de război nazişti.

Potrivit raportului din aprilie 2013, principalul criminal nazist căutat de Centrul Wiesenthal rămâne Alois Brunner, refugiat în Siria după război, dar a cărui probabilitate de a fi murit creşte cu fiecare an. El este urmat de Aribert Heim, a cărui moarte la Cairo în 1992, anunţată în 2009 de presă, nu a fost confirmată. Mai urmează pe listă:

- GERHARD SOMMER, Germania. Fost sublocotenent al celei de-a 16-a Divizii SS Reichsfuhrer, a fost condamnat în lipsă în iunie 2005 la închisoare pe viaţă pentru masacrul a 560 de civili italieni în 1944 în Toscana. Face obiectul unei anchete din 2002 în Germania.

- VLADIMIR KATRIUK, Canada. Membru al unui batalion ucrainean, el este acuzat că a participat la masacre contra civililor în Belarus între 1942 şi 1944. După război, el a locuit în Franţa, apoi a emigrat în Canada. In 1999, Curtea federală i-a retras cetăţeania canadiană, apreciind că a minţit pentru a o obţine. Autorităţile au anulat apoi denaturalizarea lui, permiţându-i să rămână în Canada.

- IVAN (JOHN) KALYMON, Statele Unite. Intre 1941 şi 1944, a făcut parte la Lvov (pe atunci în Polonia, azi în Ucraina) din poliţia nazistă ucraineană care a participat la asasinarea şi deportarea evreilor din ghetoul oraşului. Locuieşte încă în SUA, în ciuda unui ordin de extrădare din 31 ianuarie 2011, din lipsa unui acord privind destinaţia sa.

- SOEREN KAM, Germania. Fost membru al diviziei de blindate SS Viking, este acuzat că a răpit în 1943 un jurnalist danez, Carl Henrik Clemmensen, ucis de opt gloanţe la Lundtofte, la nord de Copenhaga.  De origine daneză, Soeren Kam s-a refugiat în Germania, unde a obţinut naţionalitatea germană în 1956. Danemarca a cerut în două reprize extrădarea sa, care a fost refuzată.

- ALGIMENTAS DAILIDE, Germania. Naţionalitatea sa americană a fost revocată în 1997 pentru că şi-a ascuns rolul în arestarea a numeroşi evrei din ghetoul de la Vilnius, pe când era membru al poliţiei lituaniene. Saugumas. Extrădat în Lituania, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, dar nu a fost încarcerat, din motive medicale.

- MIKHAIL GORSHKOW, Estonia. Interpret pentru Gestapo în Belarus, el este bănuit că a participat la asasinări ale evreilor la Slutzk. Cu puţin timp înainte de retragerea naţionalităţii sale americane pentru că şi-a ascuns implicarea nazistă, a fugit în Estonia, unde autorităţile au închis, în octombrie 2011, o anchetă pe numele său, evocând o eroare de identitate, decizie criticată puternic de  SUA, Rusia şi Centrul Wiesenthal.

La 14 iunie 2012, Centrul Simon Wiesenthal i-a cerut Departamentului american al Justiţiei să-l ancheteze pe Michael Karkoc, care locuieşte în Minnesota şi este bănuit că a fost comandantul SS ucrainean al unei unităţi responsabile de “atrocităţi la adresa civililor”.

×