Premierul turc Ahmed Davutoglu a criticat duminică "partea ridicol de mică" de refugiaţi acceptată de Uniunea Europeană, calificând continentul Europa drept o "fortăreaţă creştină", relatează AFP.
Turcia a acceptat peste două milioane de refugiaţi veniţi din Siria şi Irak, creând "o zonă tampon între haos şi Europa", a declarat Ahmed Davutoglu într-un articol publicat în cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung în ediţia de luni.
Potrivit acestuia, contribuţia financiară a UE la efortul Turciei este scăzut, conform unor extrase publicate duminică.
S-ar spune că este vorba despre "un reflex comod" de a pune problema refugiaţilor pe spatele Turciei şi de a construi o "Europă fortăreaţă creştină", a estimat el.
O astfel de abordare merge împotriva valorilor europene şi Turcia, în calitate de stat candidat la aderarea la UE, nu şi-ar fi putut imagina ca această abordare să aibă susţinerea majorităţii europenilor, a mai spus prim-ministrul.
A venit timpul, a adăugat el, ca ţările Europei să acţioneze împreună în problema imigraţiei, precizând că Turcia este pregătită pentru o cooperare în coordonare cu "partenerii noştri europeni".