Republicanul Luke Letlow, ales într-un district din Louisiana în Camera Reprezentanților, a decedat marţi de COVID-19, la vârsta de 41 de ani, devenind primul membru al Congresului american mort de această boală în SUA, a anunțat „Politico”. El urma să depună jurământul duminică. Letlow a lăsat în urmă doi copii.
Pe 18 decembrie, politicianul republican anunța că a fost testat pozitiv şi că se afla în carantină acasă. Trei zile mai târziu, el a fost internat în spital. Guvernatorul Louisianei, John Bel Edwards, a ordonat ca steagurile să fie coborâte în bernă în ziua înmormântării lui Letlow.
SUA conduc topul țărilor cele mai afectate de pandemia provocată de noul coronavirus. Luni seară, SUA înregistrau 19,5 milioane de cazuri şi 337.918 decese, de departe cel mai grav bilanţ din lume. În numai 24 de ore, s-au înregistrat 3.223 de morţi.