Moldovenii de dincolo de Prut intenţionează să lanseze pe 25 octombrie, anul acesta, primul satelit construit în Republica Moldova - informează publika.md. Aparatul este creaţia unui colectiv de ingineri de la Universitatea Tehnică, sprijinit de Agenţia Spaţială Rusă "Roskosmos".
Problema în acest moment nu este una tehnică, ci financiară: "În total, avem nevoie de circa 5 milioane de lei (aproximativ 280.000 euro n.n.) a să procurăm utilajul pentru prelucrarea semnalelor, să instalăm serverele pentru asigurarea comutărilor celor două obiective: a staţiei tereste şi a telescopului", a declarat rectorul de la Universitatea Tehnică din Moldova, Ion Bostan.
Satelitul are o suprafaţă de 625 de centimetri pătraţi şi o înălţime de 25 de centimetri.