Dintr-un total de 24 de ani de serviciu, ea a lipsit 20 de ani, adunând doar patru luni consecutive de predare a istoriei și filozofiei într-un liceu. Chiar și în cei 4 luni, elevii s-au plâns de "nepregătirea" ei, de "hazardul" în atribuirea notelor, pentru faptul că se prezenta fără manuale și pentru alte atitudini total neprofesionale, comportament pe care chiar și o inspecție ministerială l-a definit ca fiind "incompatibil cu predarea".
În timpul inspecției Ministerului Educației, solicitată de directorul liceului din Chioggia, provincia Veneția, unde profesoara - beneficiară a unui contract anual pentru că era soția unui ofițer al Gărzii de Finanțe - lucra, a reieșit că aceasta era neatentă "față de elevi", deoarece era preocupată de "folosea continu telefonul".
Prin urmare, Curtea de Casație a confirmat concedierea, așa cum a stabilit deja Curtea de Apel din Veneția în 2021.
În schimb, scrie presa italiană, în primă instanță, în 2018, Curtea refuzase concedierea ei, considerând că, în ciuda "dezorganizării” profesoarei, controlul ministerului, de trei zile, a fost o perioadă "prea scurtă" pentru a certifica cazul.
(sursa: Mediafax)