Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SUCCES ● Catinca merge mai departe
A plecat din România la vîrsta de 10 ani. Acum, la 27 de ani, este
avocat la New York. Cîtă ambiţie, cîtă tenacitate, şi cîtă frumoasă
nebunie să ai în tine ca să reuşeşti la o asemenea vîrstă? Nelimitate,
toate. Dacă ar fi să se ecranizeze vreodată viaţa Catincăi Tăbăcaru,
probabil filmul ar trebui să se numească "Femeia căreia îi place să
strîngă viaţa în palmă”.
SUCCES ● Catinca merge mai departe
A plecat din România la vîrsta de 10 ani. Acum, la 27 de ani, este avocat la New York. Cîtă ambiţie, cîtă tenacitate, şi cîtă frumoasă nebunie să ai în tine ca să reuşeşti la o asemenea vîrstă? Nelimitate, toate. Dacă ar fi să se ecranizeze vreodată viaţa Catincăi Tăbăcaru, probabil filmul ar trebui să se numească "Femeia căreia îi place să strîngă viaţa în palmă”.
Cel mai aprig vis al tinerilor români este acela de a studia în străinătate, de a absorbi de acolo seva deplinei cunoaşteri. Poate de a se schimba. În bine. "Pentru tineri nu trebuie să existe altceva mai important pe lume decît şcoala”, spune Catinca Tăbăcaru.Printr-un ciudat artificiu al minţii, fata aceasta duce cu gîndul la regina Cleopatra. Dintr-un singur punct de vedere: atunci cînd credeai că nu mai există oameni gata să se urce pe o corabie cu pupa aurită şi velele purpurii bătînd în vînt, apare, deodată o astfel de fiinţă, pe care îţi vine să o ciupeşti ca să vezi dacă e adevărată. Motto-ul ei? "Niciodată să nu închizi o uşă”.
Catinca a terminat Berkley University, în California. După aceea a făcut Duke University şi, ca orice absolventă de Duke, nu i-a fost foarte greu să intre la Baroul din New York. Catinca este unul dintre cei 32 de stagiari din întreaga lume acceptaţi de Tribunalul Internaţional din Tanzania, care judecă genocidul din Rwanda. Nu se fereşte niciodată să spună că e româncă. Asta-i tot? Nu. Are multe de spus, iar relatarea ei derulează o poveste de viaţă cu care nu ai de-a face zilnic.
CURSURI. "Am plecat din România la 9 ani, era în 1990”. N-are rost să insistăm prea mult asupra acestui aspect, familia a plecat din acelaşi motiv din care au plecat şi alţi romîni, şi anume acela de a-şi încerca norocul în altă parte. În cazul de faţă, familia Catincăi nu numai că şi-a încercat norocul dar, după multă trudă, l-a şi găsit.”Făcusem doi ani de şcoală în România. Am ajuns în Canada şi acolo am început şcoala direct în clasa a IV-a. Pentru că în România şcoala este cum este în România şi în Canada, şcoala este… cum este în Canada! Apoi am făcut liceul. Unul de fete, privat, la Toronto, este al doilea liceu de fete din Canada. Tatăl meu a insistat să mă duc acolo. Eu, puţin mai nebună, doream să merg unde se duceau prietenii, dar părinţii au insistat. Aşa a început drumul meu în viată, un drum bazat în primul rînd pe educaţie. La acest liceu, cursurile erau mult mai grele, am început să scriu bine, am început să fac cursuri de filosofie. Nu ştiam exact ce-mi doresc să fac, dar politica era cea care simţeam că mă atrage. În acel moment am început la facultăţi (în acea perioadă era în mare vogă Beverlly Hills şi eram convinsă că voiam să mă duc la facultate în California, unde era frumos şi cald). Am decis că Berkley era şcoala potrivită pentru mine, pentru că era pe locul doi în ceea ce priveşte programul de politică, după Harvard. În plus îmi plăcea şi ideea că Berkley era aşa un oraş nebun, cu copii din flori peste tot, cu oamenii pe stradă care ţipau, nebunie peste tot... În acea vreme militam pentru drepturile femeilor. A cîntărit foarte mult în luarea deciziei faptul că Berkley a fost punctul în care a început toată revoluţia culturală în America. Berkley a fost facultatea perfectă pentru mine: am avut libertatea de a face orice curs mi-am dorit să fac, am făcut multă politică, am făcut mult drept internaţional. Am avut ocazia să am şi cursuri mari şi cursuri mici, cu profesori renumiţi în toată lumea. În primii doi ani m-am distrat, dar am şi învăţat şi… m-am convins că politica este bună pentru mine!”. Astfel, Catinca a hotărît că era momentul să meargă să studieze şi în altă parte, pentru că îşi dorea să continue în direcţia relaţiilor internaţionale. A considerat că este momentul să înveţe încă o limbă pe lîngă franceză şi engleză şi să locuiască altundeva. Singură. A ales Italia, şi a avut un motiv în plus pentru această decizie: avusese un prieten italian cu o vară înainte… "M-am mutat la Bologna, am fost la Universita di Bologna, la ştiinţe politice. Deci, tot la politică. Am făcut multă filosofie politică.Al treilea an de facultate l-am făcut acolo. Am dat examene într-un mod diferit, faţă de ceea ce învăţasem pînă atunci. În America se scriu lucrări mari de 20-30 de pagini, în Italia se dau examenele oral. Deci, trebuie să înveţi cărţile pe dinafară şi profesorii stau şi te întreabă din materie, iar tu în jumătate de oră trebuie să le demonstrezi că ştii răspunsurile. A fost şi experienţa de a învăţa în Europa, experienţă foarte diferită şi mi-am dezvoltat un set de mijloace de a învăţa, un tip de a gîndi , de a comunica diferit, asta şi pentru faptul că a trebuit să comunic în italiană. Am învăţat mult mai repede decît un american, pentru că îmi venea mult mai uşor ca să înţeleg structura limbii şi ritmul în care se vorbeşte italiana”.
LICENŢA. Schimbul acesta de culturi şi faptul că, la un moment dat, s-a mutat din ţară-n ţară, a schimbat-o foarte mult ca persoană. "România, trei luni în Ungaria înainte de a ne muta în Canada, am locuit în America, apoi în Italia, puţin în Franţa şi în Anglia. Aceasta m-a ajutat să văd viaţa mea şi a contextul, din perspective diferite. Din păcate am accent în fiecare limbă”, spune cu umor Catinca . Să revenim puţin la Italia: "Am stat un an, a fost frumos. După acel an m-am întos în Berkley, în California. Eram la 20 de minute de San Francisco. Eram în ultimul an, nu aveam foarte multe cursuri, dar mi-am scris licenţa. Am făcut-o despre Uniunea Europeană, pe ideea consecinţelor intrării României şi Bulgariei în Uniunea Europeană. Am început-o în 2002 şi am terminat-o în 2003. M-am documentat vreo patru luni şi în următoarele patru am scris-o. A fost o lucrare de 90 de pagini. Şi acum regret că nu am publicat-o. Teoria pe care eu am expus-o în lucrare a fost că atunci cînd vor intra România şi Bulgaria în UE se va înregistra o foarte mare migraţie din aceste ţări în spaţiul comunitar, în căutare de locuri de mucă. Profesorul meu îndrumător nu mi-a dat dreptate. Cu toate că recunoştea valoarea acestei teorii susţinută de argumente, a rămas circumspect, susţinea că lumea nu pleacă de acasă în masă. Am luat 10 pe această lucrare, am fost fericită, dar n-am mai făcut nimic cu ea. Este păcat însă că n-am publicat-o, la vremea respectivă nu exista o astfel de teorie, iar timpul a dovedit că aveam dreptate. Dar ce ştiam eu la 21 de ani, să public singură o lucrare? Acum deja este tardiv… La terminarea facultăţii am fost foarte mulţumită. M-am simţit bine pe parcursul studiilor, am învăţat foarte multe, am realizat şi că dreptul este un lucru care mă atrage în mod deosebit şi că aş putea să merg pe această direcţie în viitor. Cu toate acestea mi-am luat un an liber. Am decis că în anul pe care mi-l luasem liber, în timp ce aplicam la Drept, pot să îmi deschid şi o companie. Mi-am făcut o afacere, aşa vreo şase luni, am făcut bani, am aplicat la drept şi apoi… am plecat în lume!”.
INIŢIEREA. A făcut un voiaj de patru luni. "Am fost în Australia, în Japonia, în Thailanda şi Laos. La început am încercat să îmi dezvolt afacerea şi acolo, dar am decis în scurtă vreme că mai bine fac această călătorie pentru mine. Pentru a mă dezvolta eu ca persoană. Am făcut voluntariat în Asia de Sud, am cunoscut mulţi oameni. Am călătorit cu o bună prietenă care este jurnalist. În nişte orăşele de la graniţa Thailandei, timp de două săptămîni eu şi prietena mea, ne-am întîlnit cu mai mulţi copii, i-am învăţat puţină engleză. Ideea era să le oferim atenţie acelor copii, ca oameni din vest. Oamenii din păcate nu se duc acolo decît ca să se uite la ei ca la nişte animale, nu merg ca să comunice cu ei, să-i înveţe ceva. Turiştii adoptă aceeaşi atitudine ca şi cum ar fi la gradina zoologică. Spun că este frumos, apreciază declarativ cultura locală, iar cultura se pierde puţin cîte puţin. Asta mă doare, sînt nişte lucruri atît de frumoase, care nu sînt înţelese. Noi am fost împreună ca voluntari, în nişte triburi care se numesc Gîturi lungi. Femeile de acolo poartă inele pe gît, inele care le lungesc în timp gîtul şi pe care le poartă practic toată viaţa. De fapt umerii le sunt coborîţi de aceste inele. Acum tradiţia nu se mai păstrează la fel de strict, dar în urmă cu 50 de ani, dacă o femeie ar fi făcut un lucru dezaprobat de comunitate, inelele de la gît îi erau scoase şi normal, gîtul îi cădea. Ideea noastră a fost să călătorim într-un mod cît mai responsabil. Să învăţăm despre culturi, să dăm înapoi cît putem. Se poate spune că a fost un fel de călătorie de iniţiere. Cînd am terminat această călătorie mi-am vîndut afacerea şi m-am dus la Drept!”.PRIMUL CAZ. Înainte de a pleca în această călătorie iniţiatică, Catinca a aplicat la 10 şcoli de drept. "Am fost acceptată la mai multe, dar am fost foarte mulţumită pentru că am intrat la Duke University. Este în primele 10 universităţi în State. Am fost admisă la un program special, program la care n-au intrat decît 22 de studenţi. Aici pe lîngă cursurile pe care le fac studenţii la Drept, în cei trei ani faci un masterat în drept internaţional şi cooperatist, se numeşte LLM. Se poate face în orice alt domeniu, eu am ales să-l fac în drept internaţional. Pentru ca să pot face şi Dreptul şi masteratul, a trebuit ca două veri să fac cursuri, asta pe lîngă acele cursuri pe care le faci în timpul anului. Dreptul este foarte dificil în America, mi-a fost foarte greu. Dar asta fost, şi a trecut, şi am ieşit bine. În vara de după primul an de drept, eram puţin nehotărîtă, nu ştiam dacă o să-mi placă, dar am depăşit acele îndoieli cu ajutorul unui profesor. Este o persoană care mi-a schimbat viaţa, se numeşte Erwin Chemerinsky. Este unul dintre cei mai buni avocaţi de drept constituţional şi de drept civil din America. Am avut o discuţie cu el la sfîrşitul primului an şi i-am povestit ce mă neliniştea: faptul că ce mă atrăgea pe mine la drept nu făceam la şcoală. Că învăţ foarte multă teorie, selectez argumente, scriu lucrări, dar toate acestea n-au nici un folos. Pentru că la sfîrşit le duc profesorului şi primesc o notă. Mi se părea fără sens să consumi timp preţios din viaţă pentru o notă, fără să rezulte ceva folositor din munca depusă. Atunci el m-a sfătuit ca împreună cu alţi doi studenţi să solicităm Tribunalulului Federal, să ne dea un caz de crimă şi noi să facem acel caz de la început pînă la sfîrşit. La începutul anului doi am primit cazul după ce, în prealabil, cererea noastră a fost aprobată”.
Un om care era în închisoare de şase ani şi care mai avea de ispăşit încă nouă ani, pentru că a fost prins cu droguri asupra sa. Acesta a fost cazul pe care trebuia să-l instrumenteze. "Atunci cînd a fost prins, poliţia s-a comportat într-un mod inacceptabil pentru o ţară plină de libertăţi, cum este America. Am petrecut un an în care am avut ocazia de a face acest caz de la început. Am căutat toate cazurile similare, am cercetat evoluţia lor. Cum dreptul în Statele Unite este comun, nu este civil, sentinţele date constituiau precedent şi influenţau cursul unui proces. Am fost în instanţă, am prezentat argumentele,însă din păcate am pierdut procesul. Între primul şi al doilea an de Drept aveam de făcut acele cursuri de vară. Primele cursuri de vară le-am făcut înainte de a începerea facultăţii, acum urmau alte cursuri. De data aceasta le-am făcut în Hong-Kong, pe drept înternaţional dar de pe privatizare. M-am şi angajat în China, la Shanghai, la un birou de avocatură american, Jones Day. Jumătate de vară am lucrat, jumătate de vară am fost la cursuri”.
EXPERIENŢĂ Spre sfîrşitul celui de-al doilea an de facultate a intrat în legătură cu un grup de avocaţi care se ocupau de prizonierii din Guantanamo Bay, Cuba. "Am lucrat la cazurile celor peste 400 de prizonieri de la Guantanamo, pentru că doar 9 dintre ei aveau acuzaţii formulate. Am lucrat cu această echipă de avocaţi din Washington DC la două cazuri. În vara care a urmat m-am angajat la New York, la un birou de avocatură. Aceasta este calea tipică pentru un avocat, ca după al doilea an de drept să lucrezi la un birou de avocaţi, aşa am făcut şi eu. La New York sînt cele mai mari birouri de avocatura, au bani, au timp să te înveţe, au interes să te înveţe, deci, cîştigi experienţă lucrînd cu cei mai buni. În loc să revin la Duke să fac jumătate din al treilea an de Drept am plecat în Africa şi am lucrat pentru Naţiunile Unite. Şase luni am fost avocat al acuzării din partea lor. Şi aceasta a reprezentat o experienţă care m-a schimbat în multe feluri. Am călătorit prin Africa, am fost în Tanzania, în Rwanda, în Kenya şi situaţia de acolo, oamenii, toate acestea personal m-au atins foarte mult. Şi din punct de vedere profesional m-am schimbat, pentru că am ajuns la concluzia că mie îmi place . Cu toate că în Africa eram de partea acuzării, iar prizonierii au fost cei mai importanţi oameni în genocidul Rwandei. Era ceva care avea dimensiuni globale şi de-o importanţă foarte mare pentru munca umanitară. Am lucrat la trei cazuri, dar n-am finalizat niciunul. În Tanzania unde se află tribunalul pentru Rwanda, cazurile durează cinci, şase ani. În cele şase luni pe care eu le-am petrecut acolo, mi-am dat seama că Naţiunile Unite nu erau locul perfect unde să fiu la începutul carierei mele. Este nebunie,este foarte greu să devii avocat undeva, cînd lucrezi cu avocaţi de peste tot. Aveam oferta de la Naţiunile Unite să mă întorc acolo, dar aveam şi ofertă de la New York. Am decis să merg pe această a doua variantă. M-am întors la Duke, am terminat Dreptul şi am răspuns ofertei de la New York!”.
PREZENTUL. Acum lucrează de aproape şapte luni la un birou de avocatură din New York.” Sînt 120 de avocaţi la acest birou, iar în lume mai sunt aproximativ 100 de avocaţi. Sînt trei birouri americane şi şapte birouri internaţionale la această firmă. Cînd termini o şcoală de Drept cotată printre cele mai bune în ţară, toată lumea îţi trimite oferte să lucrezi la ei. Eu am ales un birou de avocatură mai mic. Am ocazia ca aici să fac lucruri foarte avansate, să scriu documentele pentru tribunal, să mă duc să fac interviurile cu martori…Faptul că am putut să am nişte experienţe şi am putut să realizez asta în acelaşi timp în care am avansat în carieră, reprezintă pentru mine o mare realizare. Sînt încă la început de carieră, n-am cîştigat un caz incredibil pînă acum, dar faptul că eu am putut să mă dezvolt, ca la 27 de ani să ajung unde sunt, dar în acelaşi timp să nu pierd inima, sufletul, aventura, distracţia, prietenii… Faptul că trăiesc o viaţă echilibrată, cu toate că a presupus sacrificiile pe care le-am făcut pentru carieră,mă face să fiu extrem de mulţumită. Nu lucrez numai pentru bani, nu acela este scopul meu, eu vreau ca atunci cînd plec din viaţa aceasta să ştiu că am făcut o diferenţă. Că am schimbat ceva, că am făcut ceva pozitiv. Încet, încet eu o să mă dezvolt şi o să ştiu şi ce alte lucruri vreau să fac. Aş vrea să mă duc în guvernări noi sau în guverne de după război, ca să ajut avocaţii şi judecătorii să lucreze cu Drepul într-un mod just. Merg la conferinţe internaţionale, mă informez, am aflat că există grupuri de la Naţiunile Unite şi de la Asociaţia Baroului American, care fac deja aceste lucru, pleacă în Congo şi în Zambia, în Thailanda sau în Cambodgia şi lucrează cu avocaţi şi judecători pentru a implementa un stat de drept. Experienţa mi-a furnizat căile prin care eu pot să realizez un lucru sau altul. Pot să vă dau un exemplu: în anul pe care mi l-am luat liber între liceu şi facultate, am decis că îmi doresc să sar din avioane! Am fost la paraşutism. Singură am făcut saltul de 14 ori. Îmi aduc aminte fiecare săritură în parte, de fiecare dată cînd stăteam în uşa avionului înainte de a sări în gol, de fiecare dată mă gîndeam că de fapt nu vreau să sar, dar am făcut-o. Mi-am dezvoltat instinctul acela de a face lucruri pe care n-ai chef să le faci sau ţi-e frică. Acel instinct care domină acele sentimente. Chiar dacă eşti obosit, mai bine faci ceva. Au fost situaţii cînd a trebuit să trec peste anumite hopuri, dar am reuşit ceea ce mi-am propus. De fiecare dată cînd am simţit frica, n-am băgat-o în seamă”.
MUNCA. Nu şi-a dorit niciodată să primească ceva pe gratis. "Părinţii mei mi-au oferit întotdeauna tot ce mi-am dorit, dar mi-a displăcut să le cer. Am lucrat şi la sala de gimnastică, apoi am găsit de lucru la un birou de avocaţi, am lucrat un an jumătate, nu mi-a plăcut foarte mult, dar aveam o satisfacţie. Parinţii îmi plăteau chiria, mîncarea, aşa că banii erau pentru distracţie. E foarte important să lucrezi, pentru că Doamne fereşte dacă se întîmplă ceva, ştii să ai grijă de tine. Sînt o persoană foarte activă, mă duc la restaurant, în cluburi, la muncă, dar am un temperament destul de calm. Îmi place şi mie să lenevesc, dar nu la un nivel care să mă oprească să fac ceva.Toată lumea are sentimentul acela de lehamite, de lipsă de chef, este firesc să simţi asta, dar pe mine nu mă controlează. Nu mă stresez foarte tare, asta vine şi din credinţa că dacă se întîmplă ceva nu rezolv nimic dacă mă stresez.
Sfaturi pentru tineri? "Să înveţe. Viaţa este mult mai uşoară dacă devii educat. Dacă înveţi şi dacă poţi să vorbeşti într-un mod matur. Dacă te poţi exprima cursiv şi să o faci astfel încît lumea să vrea să vrea să te asculte. Pentru tineri nu trebuie să existe altceva mai important pe lume decît şcoala. Ar fi foarte important să dai dovadă de bunătate. Dacă vrei ca universul să fie bun cu tine, trebuie să fii şi tu bun cu alţii. Eu n-am întîlnit pînă acum în viaţă, o persoană cu adevărat rea, care să-şi urmărească doar propriile interese şi care să ajungă ceva important. Poate că răutatea poate să facă bani, dar să ai o satisfacţie în viaţă, să ai lume lîngă tine… Să ai mintea deschisă, asta iar este foarte important. Nu judeca, n-ai pe cine să judeci. În special cînd sîntem tineri n-avem destulă experienţă ca să putem să apreciem lucrurile la adevărata lor valoare. Se pot întîmpla în viaţă multe, iar dacă atunci cînd te întîlneşti cu o anumită situaţie sau o anumită ofertă, cu toate că atunci cînd eşti tînăr nu te interesează, nu da cu piciorul acelei şanse doar pentru că pe moment nu te atrage. Lasă loc de buna-ziua, lasă acea uşă deschisă, cine ştie peste cîţiva ani s-ar putea să-ţi schimbi părerea şi să îţi pară rău că ai închis orice portiţă de comunicare. Nu sta doar pe drumul pe care ai ponit tu şi nu respinge oportunităţile care apar pe parcurs. Dacă ai mai multe opţiuni, în orice situaţie poţi să-ţi permiţi o privire de ansamblu, poţi să stai să te relaxezi, nu vei fi presat, vei avea alternativă. Poţi să iei in calcul mai multe puncte de vedere, să ai astfel un alt unghi de abordare.Caracterul, iar este esenţial. Nu te poţi realiza din nici un punct de vedere dacă n-ai caracter”.
UŞILE. Sînt mulţi studenţi romîni care doresc să îşi continue studiile afară. "Le recomand să aplice pentru burse, să facă cît mai multe cursuri. În America e greu de primit bani în primul an de facultate, dar în următorii ani, dacă intri poţi să obţii mult mai uşor o bursă. Există mai multe variante de ajutor financiar pentru studenţi. Există varianta nerambursabilă, cum sunt bursele şi varianta rambursabilă, adica împrumuturile pe care un student le poate contacta pentru a-şi finaliza studiile. Le mai recomand să înveţe cît mai multe limbi străine, să participe la cît mai multe concursuri, să se informeze, să ceară ajutor atunci cînd exista cineva care poate oferi acest ajutor. Nu e ceva rau să ceri ajutor. Cele mai multe şcoli, au birou de informaţii pentru studenţi. Universităţile au interesul să aibă studenţi din străinătate. Pe internet se pot depune foarte multe aplicaţii. Studenţii români sînt recunoscuţi în lume pentru faptul că sunt buni. Acum lucrurile în România se schimbă, acum au foarte multe oportunităţi la îndemînă, deci să aibă încredere în forţele proprii. Să la cît mai multe uşi. Nu are nimeni ce să-ţi facă, dacă nu reuşeşti, asta este, dar măcar ai încercat! Eu întodeauna am încercat să ţin, pe cît posibil, uşile deschise şi să adaug uşi, pentru că la 27 de ani nu ştiu ce o să vreau peste cinci ani, peste zece ani. Acum dacă se întîmplă să rămîn fără serviciu, eu am nişte uşi deschise prin care pot să intru. Şi toată viaţa mi-am deschis uşile acestea. Am învăţat limbi străine, am călătorit, mi-am făcut relaţii profesionale, am învăţat şi alte lucruri, care nu ţin de drept. N-am vrut nicodată să mă limitez ca persoană. Acum lucrez pentru o companie care are o cifră de afaceri de ordinul milioanelor de dolari, dar eu ştiu că nu voi rămîne aici. Sînt la acest birou ca să învăţ, iar la un moment dat o să merg în altă direcţie sau în aceeaşi direcţie, nu se ştie. Important este ca eu pot să aleg, pentru că am ţinut deschise aceste uşi şi întodeauna am la cine să apelez pentru acel prim pas”. Vocea i-a obosit. Ar mai vorbi, dar prea au venit toate şuvoi. Îţi este greu să ţi-o imaginezi tînără, dar şi bătrînă. Îţi vine să o mîngîi pe frunte şi să-i şopteşti: "Da Catinca, într-adevăr, caracterul este esenţial în viaţă. Da Catinca, într-adevăr este foarte important să ai mintea deschisă, pentru a şti cum să ţii uşile deschise. Da Catinca, este esenţial să mergi cu spatele drept într-o lume gîrbovă”. Dar nu o poţi mîngîia pe frunte. Învingătorii sunt o specie rară. În nici un caz pe cale de dispariţie.
Români din toate zarile uniti-va!
Iniţiativă după bunul plac!
Sloganul e de tip mobilizator şi poate fi tratat cu indiferenţă sau nu, după preferinţe.
Deci, eşti student, doctorand, profesor în "streinătăţuri"? Avem o vorbă cu tine!
Societatea românească are mare nevoie de o noua generaţie… "paşoptistă", un alt cutremur ce ne poate duce, pe noi, băştinaşii, înainte. Epicentrul puteţi fi voi, împărtăşind in mod altruist din experienţa acumulată, povestind despre greutăţile de care v-aţi lovit, sau pur şi simplu despre gînduri şi fapte, oameni şi locuri. Avem nevoie de voi prin experienţa voastră
Bloguri, articole, video... contributia voastră va fi binevenită.
Vă primim cu mintea şi cu online-ul deschise! Aruncaţi un mail pe cristian.severin@jurnalul.ro
