x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Proteste de amploare în Franța împotriva ascensiunii extremei drepte

Proteste de amploare în Franța împotriva ascensiunii extremei drepte

de Redacția Jurnalul    |    15 Iun 2024   •   23:00
Proteste de amploare în Franța împotriva ascensiunii extremei drepte

Marșuri de amploare ar trebui să aibă loc, sâmbătă, în marile orașe din Franța. Este vorba despre proteste față de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieși sute de mii de oameni.

Protestatarii sunt nemulțumiți de creșterea Partidului Adunarea Națională (RN) de extremă-dreapta. Acesta a obținut un scor foarte bun la alegerile europarlamentare de duminică și este bine cotat înaintea viitoarelor alegeri anticipate pentru parlamentul francez.

Polițiștii se așteaptă ca aproximativ 350.000 de persoane să participe la marșurile de sâmbătă din orașe precum Paris, Marsilia, Toulouse, Lyon și Lille, potrivit Reuters. De aceea, pe străzi au fost mobilizați 21.000 de polițiști.

Cea mai mare adunare va fi, potrivit estimărilor, la Paris, unde se preconizează că 100.000 de oameni vor ieși în stradă.

×
Subiecte în articol: proteste franta