Peste 10.000 de membri ai celei mai mari confederaţii sindicale din Bulgaria, cea a sindicatelor independente KNSB, au participat la acţiunea de protest naţional împotriva lipsei unei strategii coerente de combatere a crizei şi corupţiei. Protestatarii au cerut înlăturarea de la putere a coaliţiei tripartite de centru-stânga. Ei au scandat în faţa Consiliului de miniştri: "Pleacă, domnule prim-ministru Stanişev". La acţiunea de protest care a blocat, timp de câteva ore, centrul Capitalei bulgare au participat profesori, medici, mineri, şoferi, fermieri, pensionari şi studenţi.
Cea de-a doua confederaţie sindicală - "Podkrepa" - este, de asemenea, nemulţumită de planul anticriză al Guvernului, însă va organiza o acţiune de protest proprie la 26 iunie.
Sindicatele se împotrivesc deciziei Executivului privind îngheţarea salariilor în sectorul public şi cer plata integrală a cheltuielilor bugetare pentru învăţământ, sănătate publică şi în general în sectoarele sociale. Guvernul Stanişev este acuzat că a adoptat importante decizii, care afectează 400.000 de salariaţi, fără a se consulta cu patronatul şi sindicatele. Sindicaliştii cer majorarea salariului minim până la echivalentul a 170 de euro începând de la 1 iulie.
Liderul KNSB, Jeliazko Hristov, a declarat că îngheţarea salariilor nu poate fi acceptată. El a avertizat că, în absenţa unor măsuri reale anticriză, şomajul va depăşi 10% în septembrie. Critică este situaţia în construcţii şi în minerit, unde se conturează cele mai mari reduceri de personal. Din septembrie 2008 până în mai 2009 au fost concediate 120.000 de persoane. Circa 300.000 de bulgari nu mai plătesc asigurări sociale. Criza economică a devenit în Bulgaria o criză a consumului.
Protestatarii au cerut retragerea din Parlament a proiectului de lege pentru adunările şi mitingurile prin care sunt interzise protestele în faţa Legislativului, Preşedinţiei şi a Consiliului de miniştri, precum şi folosirea în astfel de acţiuni de automobile sau animale.
Sidicaliştii au lansat un apel cetăţenilor să voteze în alegerile parlamentare din 5 iulie astfel încât să fie înlăturată de la putere coaliţia coruptă care a compromis relaţiile Bulgariei cu partenerii din Uniunea Europeană. Următorul Guvern trebuie să adopte un nou program naţional anticriză.
Citește pe Antena3.ro