x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Puci la Ambasada Libiei din Sofia

Puci la Ambasada Libiei din Sofia

de Marina Constantinoiu    |    26 Iul 2011   •   16:39

Bulgaria l-a declarat persona non grata pe consilierul consular al Libiei la Sofia, Ibrahim al-Furis, a anuntat purtatorul de cuvant al Ministerului bulgar de Externe, intr-un moment in care relatiile intre tabara pro si cea anti-Gaddafi de la ambasada s-au tensionat brusc, relateaza AFP.

"O nota facand referire la articolul 9 din Conventia de la Viena, prin care consilierul pentru afaceri consulare al ambasadei Ibrahim al-Furis a fost declarat persona non grata, a fost remisa insarcinatului libian cu afaceri la Sofia', a declarat sursa citata. "Acesta trebuie sa paraseasca tara in termen de 24 de ore', a adaugat aceasta.

Potrivit articolului 9 al Conventiei de la Viena, "statul care acrediteaza poate, in orice moment si fara a-si motiva decizia, sa informeze statul care cere sa fie acreditat ca seful misiunii sau un alt membru al personalului diplomatic al misiunii este persona non grata'.

Bulgaria, care are cateva mii de cetateni care lucreaza in Libia, a recunoscut, acum o luna, Consiliul National de Tranzitie (CNT) libian, organul politic al insurgentilor libieni, drept reprezentant legitim al poporului libian, fara a-l califica drept "unic reprezentant legitim'.

Dupa notificarea ministerului de luni dimineata, consilierul consular vizat a amorsat o revolta la ambasada libiana din Sofia, unde o parte din personal s-a declarat "fidela revolutiei'. Insarcinatul cu afaceri a fost sechestrat timp de cateva ore in interiorul cladirii, inainte de a fi eliberat, a anuntat postul de televiziune bTV. La sediul ambasadei a fost ridicat drapelul revolutiei, iar cateva persoane au sfasiat portrete ale liderului libian Muammar Gaddafi si drapelul regimului.

"Ceea ce s-a petrecut in ultimele ore la ambasada nu are de-a face cu decizia ministerului de a-i retrage acreditarea consilierului consular libian', a anuntat ministrul de Externe Nikolai Mladenov. Aceasta decizie este motivata "de activitatile din ultimele luni ale acestuia, care nu corespund Conventiei de la Viena si statutului diplomatic', a mai spus acesta, adaugand ca Bulgaria suspenda pentru moment contactele sale cu ambasada libiana de la Sofia.

La randul sau, Consiliul National de Tranzitie libian (CNT) a anuntat marti ca nu-l recunoaste pe diplomatul libian aflat la originea revoltei de la ambasada libiana din Sofia si care este amenintat cu expulzarea, a anuntat Ministerul bulgar de Externe, facand aluzie la un mesaj electronic trimis de autoritatile de la Benghazi.

Consilierul consular Ibrahim al-Furis "nu apartine CNT. Recomandam sa fie expulzat conform deciziei luate de Guvernul bulgar', a scris Slaheddin Bishari, vice-ministru al Afacerilor Externe al CNT, potrivit autoritatilor bulgare. Retras in sediul ambasadei, consilierul consular Ibrahim al-Furis a afirmat ca se teme pentru viata sa, daca va fi nevoit sa se intoarca la Tripoli, si ca doreste sa ramana la ambasada pana cand se clarifica situatia.

×