x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Punctul de trecere Rafah dintre Gaza și Egipt se deschide la ora 10.00

Punctul de trecere Rafah dintre Gaza și Egipt se deschide la ora 10.00

de Redacția Jurnalul    |    21 Oct 2023   •   09:53
Punctul de trecere Rafah dintre Gaza și Egipt se deschide la ora 10.00
Sursa foto: Hepta

Punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Gaza și Egipt este programat să se deschidă sâmbătă, la ora locală 10:00, potrivit Ambasadei SUA în Israel, relatează SkyNews.

Mișcarea ar permite străinilor să părăsească Fâșia Gaza.

Într-o postare Facebook, ambasada afirmă că a „primit informații” că trecerea va fi deschisă sâmbătă dimineață.

„Nu știm cât timp va rămâne deschis pentru cetățenii străini să părăsească Gaza”, transmite Ambasada SUA în Israel.

Ambasada avertizează asupra unui „mediu potențial haotic și dezordonat de ambele părți ale trecerii” și spune că cetățenii ar trebui să evalueze situația înainte de a se îndrepta spre graniță sau de a încerca să treacă.

„Situația rămâne dinamică și fluidă, iar mediul de securitate este imprevizibil”, transmite ambasada.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Rafah gaza Egipt