x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin sugerează că scandalul de dopaj care loveşte Rusia a fost orchestrat de Washington

Putin sugerează că scandalul de dopaj care loveşte Rusia a fost orchestrat de Washington

09 Noi 2017   •   18:27
Putin sugerează că scandalul de dopaj care loveşte Rusia a fost orchestrat de Washington

Preşedintele Vladimir Putin a insinuat joi că acuzaţiile de dopaj de stat vizându-i pe sportivii ruşi sunt orchestrate de Statele Unite pentru a afecta desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din martie 2018 din Rusia, informează AFP. 

"Iată ce mă îngrijorează: Jocurile Olimpice urmează să înceapă în februarie. Şi când au loc alegerile noastre prezidenţiale? În martie", a declarat Putin când a vizitat o uzină din oraşul Celiabinsk, în Siberia, potrivit agenţiilor de presă ruse. 

"Am mari suspiciuni în privinţa faptului că toate acestea sunt întreprinse pentru a crea o situaţie, în interesul cuiva, de nemulţumire în rândul iubitorilor sportului şi al sportivilor, cu acuzaţii de aşa-zisă participare şi de responsabilitate a statului", a continuat Putin. 

Putin a afirmat că organizaţiile sportive internaţionale, printre care Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), sunt dependente de sponsori şi de agenţi de publicitate, "dintre care cea mai mare parte se găsesc în Statele Unite". 

"Ca represalii la amestecul nostru imaginar în alegerile lor, (Statele Unite) vor să creeze probleme în timpul alegerilor prezidenţiale din Rusia", a adăugat el. 

Putin nu a anunţat încă dacă va participa la scrutinul prezidenţial din luna martie, dar numeroşi analişti nu au nici cea mai mică îndoială că el va candida pentru un al patrulea mandat. 

Putin a afirmat în octombrie că a le interzice sportivilor ruşi să participe la JO de iarnă 2018 de la Pyeongchang sau a-i obliga să evolueze sub drapel neutru ar însemna "o umilinţă pentru Rusia" şi "ar face rău mişcării olimpice". 

Potrivit lui Putin, CIO suportă presiunea "sponsorilor şi posturilor de televiziune", iar sportivii săi "cedează la rândul lor în faţa semnalelor fără ambiguitate ale instanţelor americane" pentru suspendarea Rusiei. 

Rusia este în centrul unui scandal de dopaj după dezvăluirile juristului canadian Richard McLaren. Acesta a scos în evidenţă, în 2016, existenţa unui sistem de dopaj instituţionalizat în sportul rus, cu implicarea serviciilor secrete (FSB), inclusiv în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014, ce au avut loc la Soci. 

CIO a înfiinţat două comisii însărcinate cu anchetarea cât mai precisă a acuzaţiilor referitoare la JO 2014. Rapoartele celor două comisii urmează să servească drept bază pentru stabilirea de către CIO a unor eventuale sancţiuni împotriva Rusiei. 
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Rusia washington scandal