x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rămăşiţele pământeşti ale lui Fidel Castro au ajuns în provincia Santiago de Cuba, locul de înhumare

Rămăşiţele pământeşti ale lui Fidel Castro au ajuns în provincia Santiago de Cuba, locul de înhumare

03 Dec 2016   •   22:40
Rămăşiţele pământeşti ale lui Fidel Castro au ajuns în provincia Santiago de Cuba, locul de înhumare

Rămăşiţele pământeşti ale lui Fidel Castro au ajuns sâmbătă pentru ultima oară în provincia Santiago de Cuba, locul în care liderul revoluţiei cubaneze va fi înhumat şi unde cubanezii îşi vor putea lua adio de la fostul lor preşedinte în cadrul unui eveniment care va avea loc sâmbătă seara şi la care sunt aşteptaţi mii de oameni, transmite EFE, care aminteşte că ceremonia funerară va avea loc duminică. 

Pe ambele părţi ale şoselei principale, mii de locuitori ai provinciei au primit cortegiul funerar cu strigăte de victorie, cu drapele cubaneze şi cu portrete ale fostului lider de la Havana, scenă care s-a repetat pe durata celor patru zile cât a durat călătoria în aproape întreaga insulă. 

Urna cu cenuşa lui Castro va fi depusă în cimitirul Santa Ifigenia din Santiago de Cuba, cunoscut drept necropola demnitarilor şi martirilor cubanezi şi unde doarme somnul de veci eroul naţional al Cubei, José Martí. De altfel, printre primele detalii pe care le-a oferit comisia care organizează funeraliile lui Castro - decedat la 25 noiembrie - a fost locul înhumării, cimitirul Santa Ifigenia, unde s-a construit pe tăcute un mausoleu situat în apropierea celui ridicat în onoarea lui Martí, pentru care Castro şi-a declarat în numeroase rânduri admiraţia. 

Însă chiar şi acum se ştie prea puţin despre cum va arăta mormântul lui Fidel, spre deosebire de cel al fratelui său Raúl, care va fi înmormântat alături de soţia sa Vilma Espín. 

Santa Ifigenia, cel mai important cimitir din Santiago de Cuba, a fost o alegere naturală pentru fostul preşedinte, născut în această regiune, scena luptelor de independenţă cubaneze şi care a oferit adăpost "bărboşilor" conduşi de Fidel în lupta sa împotriva lui Fulgencio Batista, până la triumful revoluţiei din 1959. Cimitirul poarte numele unei sfinte de rasă neagră şi este printre cele mai vechi din insulă, fiind inaugurat în februarie 1868, în nord-vestul urbei. 

Mai mulţi tovarăşi de luptă ai lui Fidel Castro au fost înhumaţi aici. Când pe un mormânt flutură drapelul cubanez şi steagul roşu-negru al Mişcării 26 iulie, organizaţia rebelă condusă de Fidel, aceasta înseamnă că în acel mormânt este înhumat un luptător de gherilă. Santa Ifigenia, considerat un muzeu în aer liber, se evidenţiază totodată prin operele de artă care decorează mormintele, nelipsind nici mormintele de marmură neagră în formă de piramidă. 

Şi nu putea lipsi nici artistul care i-a închinat o odă liderului cubanez decedat. Cântecul 'Cabalgando con Fidel' (Călătorind cu Fidel), compus de cantautorul Raúl Torres după moartea liderului revoluţiei cubaneze, s-a transformat în ultimele zile într-un adevărat imn care se poate auzi la orice oră din zi şi din noapte la posturile de radio şi la posturile tv de stat din insulă. 

Autorul a declarat pentru presa locală că al său cântec este "o prelungire a emoţiilor care îl încearcă" la dispariţia lui Fidel. "Încă sunt afectat de evenimentul dureros care îndoliază ţara", a comentat Torres. Difuzat în premieră luni, 28 noiembrie, la trei zile după moartea lui Castro, textul cântecului, publicat pe site-ul oficial Cubadebate, care beneficiază de acompaniamentul Orchestrei Simfonice Naţionale, face referire la "rănile care nu se vindecă ale bărbaţilor şi femeilor care nu te vor lăsa să pleci. Astăzi, inima ne bate să iasă din trup şi poporul tău nu vrea să-şi ia rămas bun de la tine". 

Iar refrenul sună astfel: "Omule, cei care îţi sunt recunoscători îţi vor fi alături. Cât de dor ne este de isprăvile tale. Nici măcar moartea nu poate crede că a pus gheara pe tine. Omule, ajunsesem să te ştim etern". Raúl Torres a compus un cântec - ""El regreso del amigo" (Întoarcerea prietenului) - şi la moartea preşedintelui venezuelean Hugo Chávez, decedat la 5 martie 2013. AGERPRES

×