x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Răscoala agricultorilor ajunge în Spania

Răscoala agricultorilor ajunge în Spania

de Redacția Jurnalul    |    07 Feb 2024   •   08:40
Răscoala agricultorilor ajunge în Spania
Sursa foto: Hepta

Coloanele de tractoare ale agricultorilor care protestează au apărut ieri și în zone rurale ale Spaniei, un miting de mari proporții fiind programat pentru sfârșitul lunii, la Madrid.

Deși revendicările lor sunt similare cu ale colegilor care se revoltă în alte țări UE, agricultorii spanioli primesc la rândul lor acuzații. Francezii, de exemplu, spun ca agricultorii spanioli nu respectă integral regulile UE din domeniu. Săptămâna trecută, Segolene Royal, fosta candidată socialistă la președinția Franței, a afirmat că roșiile ecologice din Spania sunt „fals organice”. În toiul protestelor fermierilor și a industriei alimentare spaniole față de această afirmație, șeful guvernului de la Madrid, Pedro Sanchez, a invitat-o pe politiciana din Franța să încerce o roșie spaniolă.

La rândul lor, fermierii spanioli se plâng de concurență preselor non-UE. Primul vizat este Marocul, care își permite să vândă mai ieftin pentru că nu este supus reglementărilor sanitare și de mediu impuse producătorilor comunitari.

Situația fermierilor spanioli este agravată și de secetă. În multe regiuni ale țării, nivelul precipitațiilor este scăzut de luni de zile, iar Catalonia a declarat stare de urgență din cauza unei secete de trei ani.

Trebuie să plătești pentru îngrășăminte, pesticide, combustibil. Ne omoară! Trebuie să plătim prețuri foarte mari și totuși să vinde la prețuri mici”

fermier spaniol

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: rascoala agricultori Spania