x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război în Ucraina. Forțele ruse avansează în Bahmut

Război în Ucraina. Forțele ruse avansează în Bahmut

de Redacția Jurnalul    |    14 Apr 2023   •   19:00
Război în Ucraina. Forțele ruse avansează în Bahmut
Sursa foto: hepta

Forțele ucrainene se retrag din unele zone din Bahmut ca urmare a unui nou atac al militarilor ruși. anunță Ministerul britanic al Apărării, citat de Reuters.

Totodată, oficiali ucraineni spun că sunt prezente trupe rusești din alte regiuni ale frontului, în vederea unei ofensive majore la Bahmut. 
"Rusia şi-a redinamizat asaltul împotriva oraşului Bahmut în regiunea Doneţk, în timp ce forţele Ministerului Apărării de la Moscova şi ale Grupului Wagner şi-au îmbunătăţit cooperarea", transmite instituția de la Londra, care mai precizează însă că  "Forţele ucrainene se confruntă cu importante probleme de reaprovizionare, dar au procedat la retrageri ordonate de pe poziţiile pe care au fost forţate să le cedeze".

Mercenarii Wagner avansează spre centrul Bahmutului, fiina ajutați de paraușutiștii militari care efectuează atacuri asupra flancurilor orașului.

Orașul Bahmut avea circa 70.000 de locuitori înaintea războiului însă acum localitatea este în ruine. 
"Inamicul îşi utilizează acolo unităţile cele mai profesioniste şi recurge la o cantitate importantă de artilerie şi de aviaţie. În fiecare zi, inamicul efectuează la Bahmut între 40 şi 50 de operaţiuni de asalt şi 500 de episoade de bombardamente", a transmis Hana Maliar, ministrul adjunct al Apărării de la Kiev, pe Telegram.

Forțele ucrainene dețin vestul orașului. Acestea așteaptă armamentul occidental. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹
 

×
Subiecte în articol: Rusia ucraina bahmut razboi