Experții americani în domeniul informațiilor susțin că în următoarele luni ritmul luptelor din Ucraina se va reduce.
Avril Haines, director al National Intelligence, a declarat că atât armata ucraineană, cât și cea rusă, vor încerca să se reaprovizioneze și să se realimenteze pentru a se pregăti pentru o contraofensivă după iarnă, astfel că luptele zilnice vor încetini.
Ea a spus, totuși, că nu există dovezi ale unei voințe ucrainene reduse de a rezista, în ciuda atacurilor asupra rețelei electrice și a altor infrastructuri critice pentru iarnă.
Haines a declarat în cadrul Forumului național anual de apărare Reagan din California: „Vedem deja un fel de ritm redus al conflictului ... și ne așteptăm ca acest lucru să fie probabil ceea ce vom vedea în lunile următoare”.
Ea a spus că există totuși o întrebare cu privire la modul în care va arăta o nouă contraofensivă post-iarnă pentru ruși.
„De fapt, avem destul de mult scepticism cu privire la faptul că rușii vor fi sau nu vor fi pregătiți să facă acest lucru. Sunt mai optimistă în ceea ce-i privește pe ucraineni în acest interval de timp”.
Ea a spus că economia Kievului a avut de suferit foarte mult, descriind-o ca fiind „devastată”, dar a adăugat că ea crede că președintele rus Vladimir Putin a fost surprins că forțele sale nu au realizat mai mult din punct de vedere militar.
„Cred că el devine mai informat cu privire la provocările cu care se confruntă armata în Rusia. Dar încă nu ne este clar dacă el are o imagine completă în acest stadiu despre câte provocări sunt... vedem lipsuri de muniție, pentru moral, probleme de aprovizionare, logistică, o serie întreagă de preocupări cu care se confruntă”,
Și a mai spus că Rusia pare să își epuizeze stocurile militare „destul de repede”.
(sursa: Mediafax)