Monopolul gazier de stat Gazprom a anuntat ieri ca intentioneaza sa dubleze pretul gazelor pentru Georgia incepand din 2007. Un oficial de la Gazprom a detaliat ieri ca firma doreste ca Georgia sa plateasca 230 de dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaze, fata de 110 dolari, cat este pretul in prezent. Daca acordul va fi semnat, Georgia va plati acelasi pret ca statele mult mai bogate.
DE ASTEPTAT. Georgienii se asteptau la aceasta "pedeapsa", stiut fiind ca Rusia nu se sfieste sa-si recompenseze prietenii si sa se razbune pe dusmani cu ajutorul hidrocarburilor. "Nu stiu daca acest pret este final, dar pentru mine este clar ca nu reprezinta pretul pietei, ci o decizie politica", a spus ministrul de stat pentru Reforme Economice al Georgiei, Kaha Bendukidze. Ministrul a mai spus ca autoritatile de la Tbilisi sunt nerabdatoare sa afle ce preturi propune Gazprom vecinilor Georgiei - Azerbaidjan si Armenia, acesta din urma fiind unul dintre "prietenii" Kremlinului, care beneficiaza de tarife modice la gaze naturale si petrol. In contrast, Germania plateste 290 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz importat din Rusia, iar Romania, 285 de dolari pentru aceeasi cantitate. Gazpromul refuza insa sa admita ca foloseste exportul de hidrocarburi drept parghie pentru impunerea unei "diplomatii energetice" si sustine ca marirea pretului la gazul importat de Georgia se datoreaza "cresterii de preturi la hidrocarburi pe plan mondial". Pana una-alta, Georgia nu are alternativa la gazul rusesc, de care este complet dependenta. Gazoductul care leaga Azerbaidjanul, o tara bogata in resurse naturale, de Georgia ar trebui sa fie gata pana in luna decembrie, insa doar acesta nu este suficient pentru tara din Caucaz, care importa anual 1,4 miliarde de metri cubi de gaz natural din Rusia. MANIOS. Putin si-a pus tunurile pe Tbilisi, care a indraznit sa-l infrunteCitește pe Antena3.ro