Recesiune economică și în 2021, în pofida vaccinurilor anti COVID-19
Deși tot mai multe companii farma anunță performanța vaccinurilor anti COVID-19, recesiunea economică va continua și în 2021. Ratingurile țărilor dezvoltate nu vor crește, iar statele din America Latină, Africa și Orientul Mijlociu vor fi cele mai afectate, arată un raport al agenției de evaluare finaniciară Fitch Ratings.
"Avem doar două ratinguri suverane (Coasta de Fildeş şi Noua Zeelandă) cu perspectivă pozitivă, deci în prezent îmbunătăţirea ratingurilor principalelor economii pare puţin probabilă în 2021. Regiunile care s-au confruntat deja cu cele mai multe retrogradări (America Latină, Orientul Mijlociu şi Africa) arată cel mai ridicat nivel de vulnerabilitate la noi acţiuni negative de rating, majoritatea perspectivelor atribuite fiind negative", a spus Tony Stringer, director operațional la Fitch Ratings, citat de Reuters.
Economia Europei și a Statelor Unite va fi afectată anul vitor, dar va reveni pe creștere în 2022.
"Toate ţările dezvoltate vor beneficia cu siguranţă de pe urma vaccinului, dar Marea Britanie, Spania, Franţa şi Italia vor fi printre cele mai afectate economii în primul semestru din 2021. Marea Britanie şi UE au făcut precomenzi masive de vaccinuri de la Pfizer, Moderna şi Oxford-AstraZeneca.
Există indicii că economia SUA începe să fie afectată de recenta creştere a numărului de cazuri de infecţii cu coronavirus şi de noile restricţii, deşi aici măsurile de izolare au fost mai puţin agresive, ceea ce explică scăderea mai puţin accentuată a activităţii economice în 2020", a declarat Brian Coulton, economist șef la Fitch.
Pandemia a afectat grav economiile țărilor, motiv pentru care efectele pozitive ale vaccinării populației vor fi vizibile treptat, după a douăa jumătate a anului viitor.
"Cele mai multe ţări se confruntă cu pierderi economice semnificative, o creştere accentuată a poverii datoriei, iar unele, în special pieţele emergente, au probleme cu accesibilitatea datoriei. Nu ne-am schimbat previziunile pe baza recentelor evoluţii privind eficacitatea vaccinurilor, deoarece ele rămân conforme cu estimările noastre generale, potrivit cărora anul viitor se va înregistra o anume atenuare a pandemiei, deşi doar graduală", a explicat Marie Diron, director la Moody s Investors Service
Unele state dezvoltate ar putea să se confrunte cu retrogradarea ratingului, în perioada următoare. Agenția S&P Global a revizuit perspectiva de rating în circa 60 de țări în acest an.
România a primit rating bun pentru investiții din partea agențiilor de evaluare financiară dar se află doar cu o treaptă peste calificativul "junk", cu perspectivă negativă.

Ştiri din .ro
Ministerul Sănătății e de acord cu renunțarea la mască în timpul orelor de sport din aer liber
Trei tineri premiați cu câte 10.000 de lei la concursul ”Bursa pentru Educație Vocațională”

Secția pentru judecători a CSM condamnă derapejele politicienilor în declarațiile referitoare la decizia de clasare a Dosarului 10 august
Clotilde Armand: Toate contractele încheiate de Primărie vor fi publicate pe site-ul instituției
Budăi: Bugetul austerității intră în istorie prin recordul de a se fi acceptat zero amendamente
Președinta Tribunalului București le cere politicienilor să respecte separarea puterilor în stat, în contextul declarațiilor privind decizia de clasare a Dosarului 10 august
Cartel ALFA protestează în fața Guvernului
OMS transmite aeroporturilor să nu ceară adeverințe de vaccinare pentru călători
Al treilea val al pandemiei. Slovacia interzice circulația pe timp de noapte
Accident grav în Suceava. Două autoturisme și un microbuz școlar s-au ciocnit. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
