Potrivit Agerpres, David şi Lauren s-au cunoscut în anul 1982. S-au întâlnit o scurtă perioadă de timp, iar apoi au decis să se căsătorească. Cu toate acestea, acest lucru nu s-a întâmplat imediat. Când David Blair i-a cerut prima oară mâna iubitei sale, ea i-a răspuns la început prin 'da', iar apoi s-a răzgândit.
Tânăra şi-a schimbat decizia doar după ce la nunta prietenei sale a prins buchetul miresei. Aşa că cei doi s-au căsătorit întâia oară în 1984, iar de atunci cuplul nu doar că nu s-a despărţit, ci şi-a repetat în mod regulat ritualul de 106 ori, reînnoindu-şi jurămintele.
În cei aproape 30 de ani de când sunt împreună, cuplul Blair a celebrat nunta la Londra, la New York, în Scoţia şi în Las Vegas, în locul de naştere a lui Elvis Presley şi chiar la un spectacol cu piesa 'Romeo şi Julieta'. Cuplul îşi serbează nunta în mod constant de câteva ori pe an, fără vreun motiv special. De regulă, cei doi organizează ceremonia de Sfântul Valentin, în prima zi de ianuarie a fiecărui an, de Crăciun şi la 29 februarie, atunci când se nimereşte.
Următoarea ceremonie de 'căsătorie' a fost fixată pentru 4 august, iar perechea, trecută binişor de prima tinereţe, aşteaptă cu nerăbdare să spună, din nou, un solemn'Da' pentru a 107-a oară.
Citește pe Antena3.ro