x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele Charles al III-lea și Regina Camilla, întâlnire privată cu Papa Francisc

Regele Charles al III-lea și Regina Camilla, întâlnire privată cu Papa Francisc

de Redacția Jurnalul    |    09 Apr 2025   •   22:50
Regele Charles al III-lea și Regina Camilla, întâlnire privată cu Papa Francisc
Sursa foto: Hepta

Regele Carol al III-lea și Regina Camilla s-au întâlnit miercuri cu Papa Francisc. Cuplul regal se află în Italia, într-o vizită de trei zile. Papa se reface după o dublă pneumonie care i-a pus viața în pericol.

Regele Carol al III-lea al Angliei și soția sa Camilla s-au întâlnit miercuri cu Papa Francisc, a anunțat Vaticanul, potrivit Le Figaro.

Vizita nu a figurat în programul oficial anunțat de Casa Regală.

Regele și Regina au ajuns în Italia luni. Vizita se încheie miercuri cu un banchet de stat la care sunt invitate numeroase personalități din viața publică.

(sursa: Mediafax)

×