Regina Elisabeta a Marii Britanii va asista duminică la slujba de Ziua Comemorării de la Cenotaf din Londra, aceasta fiind prima sa apariţie publică de când i s-a recomandat să se odihnească, după o noapte petrecută în spital luna trecută.
Cel mai longeviv monarh din lume a fost internat în spital pentru „investigaţii preliminare” în legătură cu o afecţiune nespecificată şi, de atunci, a lipsit de la evenimente precum conferinţa privind clima COP26 şi un festival de comemorare a eroilor, care a avut loc sâmbătă seara.
În timp ce aceasta a fost fotografiată salutând demnitarii online, Palatul Buckingham a anunțat că regina în vârstă de 95 de ani este hotărâtă să participe la Cenotaf, unde membrii familiei regale se alătură unor membri importanţi ai guvernului, armatei şi veteranilor pentru a-i comemora pe cei care şi-au pierdut viaţa în conflicte.
Comemorarea este ținută în cea mai apropiată duminică de data de 11 noiembrie, pentru a aminti sfârşitul Primului Război Mondial. Participarea reginei la evenimentul anual este una dintre imaginile definitorii ale domniei sale de 69 de ani: capul plecat, îmbrăcată în negru şi afişând un mac roşu, potrivit Reuters.
Duminică, regina va urmări slujba de la balconul Ministerului de Externe din centrul Londrei, în timp ce fiul său şi moştenitorul tronului, Prinţul Charles, va depune o coroană de flori în numele ei.
Regina Elisabeta va apărea la un eveniment pentru prima dată de când soţul ei, prinţul Philip, a decedat la începutul acestui an.
(sursa: Mediafax)