Președintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a întâmpinat pe prim-ministrul britanic Keir Starmer la Casa Albă, descriindu-l drept un „negociator dur” și „o persoană foarte specială”, anunță Sky News. În cadrul conferinței de presă comune, Trump a subliniat relația strânsă dintre SUA și Regatul Unit, afirmând că aceasta este „una specială, ca niciuna alta” și că intenționează să o mențină „foarte puternică”.
„Domnule prim-ministru Starmer, ați fost extraordinar în discuțiile noastre. Sunteți un negociator foarte dur. Nu sunt sigur că îmi place asta, dar este în regulă”, a spus Trump, stârnind râsete din partea premierului britanic.
Președintele american a menționat și scrisoarea primită de la Regele Charles, prin care a fost invitat pentru o a doua vizită de stat în Marea Britanie, pe care a numit-o o „mare onoare”. „Nu este vorba despre mine, ci despre respectul pentru țara noastră. Așa că vreau doar să mulțumesc Regelui Charles și să confirm că acceptăm invitația”, a adăugat Trump.
Discuțiile dintre Trump și Starmer au fost catalogate drept „extrem de productive”. Trump a oferit o actualizare privind eforturile sale de a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, menționând „apeluri istorice” cu președintele rus Vladimir Putin, despre care a spus că au fost „foarte reușite”. „Lucrăm din greu pentru a pune capăt acestui război sângeros și oribil. Cred că am făcut progrese semnificative și că situația evoluează rapid”, a declarat președintele american.
Starmer: Marea Britanie are un adevărat prieten în Biroul Oval
Keir Starmer a declarat că Marea Britanie are „un adevărat prieten” în Donald Trump, mizând, în context, pe angajamentul comun pentru pace în Ucraina.
Prim-ministrul britanic, Keir Starmer, a declarat în cadrul conferinței de presă de la Casa Albă că Marea Britanie are „un adevărat prieten” în președintele american Donald Trump, mulțumindu-i pentru „ospitalitate și leadership”.
Starmer a caracterizat vizita ca fiind „foarte bună și productivă” și a subliniat importanța relației dintre cele două țări în fața „pericolelor reale din lume”. „Rămânem parteneri principali în apărare, pregătiți să ne sprijinim reciproc în fața amenințărilor, oriunde și oricând ar apărea”, a afirmat premierul britanic.
Referindu-se la conflictul din Ucraina, Starmer a salutat angajamentul „profund și personal” al lui Trump de a aduce pacea și de a opri violențele. „Ați creat un moment de oportunitate imensă pentru a ajunge la un acord de pace istoric, un acord care ar fi celebrat în Ucraina și în întreaga lume”, a spus Starmer, potrivit Sky News.
Prim-ministrul britanic a declarat că Regatul Unit este pregătit să trimită trupe și avioane pentru a sprijini un acord de pace în Ucraina, lucrând în strânsă colaborare cu aliații internaționali. „Aceasta este singura cale prin care pacea va dura”, a adăugat el.
(sursa: Mediafax)


