x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Revoltă la urne în Cehia: "Leii tineri" pe cai mari, "Buldozerul" la Cimitirul elefanţilor şi "Bursucul" în bârlog

Revoltă la urne în Cehia: "Leii tineri" pe cai mari, "Buldozerul" la Cimitirul elefanţilor şi "Bursucul" în bârlog

de Mihaela Matachita    |    30 Mai 2010   •   00:00

Legislativele din Cehia, desfăşurate vineri şi sâmbătă, au schimbat complet peisajul politic al ţării, ducând la demisia a patru lideri de partide şi determinând sosirea a două noi formaţiuni într-o viitoare coaliţie de centru-dreapta.
Rezultatul scrutinului indică "o revoltă civică desfăşurată prin intermediul buletinelor de vot", după cum a afirmat politologul Michal Klima, citat duminică de AFP. "Este un cutremur în care marile partide au suferit pierderi importante", a adăugat el la CT.

Preşedintele Vaclav Klaus a spus că legislativele au adus o "slăbire fundamentală" a celor mai mari partide, CSSD şi ODS, după apariţia TOP 09 şi VV.
Noul partid de dreapta TOP 09 este prezidat de fostul şef al diplomaţiei cehe Karel Schwarzenberg, iar partidul Afaceri Publice (VV) este condus de fostul jurnalist Radek John.

Potrivit rezultatelor scrutinului, partidul de dreapta ODS (20,22%) împreună cu noile formaţiuni TOP 09 (de dreapta, 16,7%) şi Afaceri Publice (VV, de centru, 10,88%) dispun în total de 118 din cele 200 de mandate din Camera Deputaţilor.
Acest lucru le permite să constituie un guvern de coaliţie, cel mai puternic din Cehia după anii '90.

Social-democraţii (CSSD, 22,08%), deşi clasaţi pe primul loc, şi comuniştii (KSCM, 11,27%) au doar 82 de mandate.
"Voi demisiona în termen de şapte până la zece zile", a anunţat sâmbătă Jiri Paroubek, liderul CSSD, personalitate marcantă a politicii cehe în ultimii cinci ani, supranumit "Buldozerul".
"Fii binevenit!", îi spune fostul său rival, ex-premierul Mirek Topolanek, retras recent din politică, în faţa inscripţiei "Cimitirul politicienilor" dintr-o caricatură difuzată de televiziunea publică CT.

Alţi trei lideri de partide, care nu au reuşit să treacă pragul de 5% pentru a intra în Parlament, l-au imitat.
Cyril Svoboda, şef al diplomaţiei în anii 2002-2006, şi-a asumat responsabilitatea eşecului Uniunii creştin-democrate (KDU-CSL).
A urmat demisia lui Ondrej Liska, liderul Verzilor (SZ).
Veteranul Milos Zeman, premier social-democrat în anii 1998-2002, este ultimul demisionar. Pentru acest scrutin, el revenise în politică după anii liniştiţi petrecuţi la ţară. "Ieşit din bârlogul său, bătrânul bursuc se întoarce acolo", a spus el după alegeri.

×
Subiecte în articol: externe