x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rezerva Federală a redus dobânda de referință, ca urmare a tensiunilor comerciale dintre SUA și China

Rezerva Federală a redus dobânda de referință, ca urmare a tensiunilor comerciale dintre SUA și China

31 Oct 2019   •   16:47
Rezerva Federală a redus dobânda de referință, ca urmare a tensiunilor comerciale dintre SUA și China

Indicii Dow Jones Industrial Average, Nasdaq şi Standard and Poor's 500 ai Bursei de la New York au închis miercuri în creştere, după ce Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual (0,25%), transmit BBC şi Reuters.

Este a treia oară în acest an când Fed decide reducerea costului creditului pentru a preveni riscurile de încetinire a economiei, ca urmare a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, dar şi a scăderii activităţii economiei mondiale.

Miercuri, Rezerva Federală a SUA a redus dobânda de politică monetară până la un interval cuprins între 1,50% şi 1,75%, după ce creşterea economiei americane a încetinit la 1,9% în trimestrul trei din 2019.

Preşedintele Fed, Jerome Powell, a sugerat că deocamdată nu vor urma alte reduceri ale dobânzii.

"Simţim că politica monetară este bine plasată. Riscurile la adresa economiei s-au atenuat, există posibilitatea încheierii unui acord comercial între SUA şi China şi o reducere a incertitudinilor legate de Brexit", a declarat şeful Fed.

Acesta a sugerat că nu se aşteaptă la o nouă reducere a dobânzii în cazul în care condiţiile economice nu se vor înrăutăţi neaşteptat.

Pieţele financiare nu au fost surprinse de decizia Fed de miercuri, dar aşteptările privind o nouă reducere până la finalul acestui an s-au diminuat semnificativ în ultimele săptămâni. Preşedinţii Fed din Kansas, Esther George, şi din Boston, Eric Rosengren, s-au opus reducerii dobânzii, aşa cum au făcut şi la precedentele şedinţe de politică monetară din acest an, apreciind că nu este necesară o astfel de decizie.

Rata şomajului în SUA este aproape de cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani, inflaţia este moderată, în timp ce creşterea economiei americane a încetinit la 1,9% în trimestrul trei din 2019. Dar unele sectoare ale economiei, în special industria, au fost afectate în ultimele luni din cauza războiului comercial dintre SUA şi China şi a încetinirii economiei mondiale.

Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,43%, ajungând la valoarea de 27.186,96 puncte, în timp ce indicele Standard and Poor's 500 a urcat cu 0,33%, la 3.046,81 puncte. Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,33%, la 8.303,98 puncte.

AGERPRES

×