x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Roma arde şi Nero cântă la harpă

Roma arde şi Nero cântă la harpă

de Mihaela Biliovschi    |    01 Oct 2008   •   00:00

Casa Albă speră că planul de stabilizare a sectorului financiar, care presupune alocarea a 700 miliarde de dolari de la bugetul de stat pentru preluarea activelor neperformate ale băncilor, va fi aprobat în această săptămână de Congresul american, anunţă agenţiile de presă.



Casa Albă speră că planul de stabilizare a sectorului financiar, care presupune alocarea a 700 miliarde de dolari de la bugetul de stat pentru preluarea activelor neperformate ale băncilor, va fi aprobat în această săptămână de Congresul american, anunţă agenţiile de presă.

Subsecretarul Trezoreriei responsabil pe Afaceri Internaţionale, David McCormik, s-a întâlnit cu mass-media străine marţi, pentru a discuta efectele respingerii planului de salvare a crizei economice americane şi, implicit, mondiale.

MOMENTE GRELE. McCormik a subliniat faptul că America trece prin momente foarte grele şi cu încărcătură imensă, iar viaţa şi activitatea americanului de rând vor fi afectate cel mai tare. ”Aceste vremuri de grea încercare se văd şi se vor vedea săptămâna aceasta peste tot în Europa”, a adăugat subsecretarul american.

SPERANŢE ÎN STELE. Pachetul de salvare a situaţiei financiare americane a fost respins de majoritatea republicanilor şi o parte semnificativă de congressmen-i democraţi. Ceea ce a stat la baza deciziei de a nu vota pachetul trimis de preşedintele George W. Bush a fost, cel mai probabil, influenţa vehementă venită din partea electoratului american care nu vrea ”să scoată Wall Street din belea”. În cîteva zile congressmen-ii se vor întoarce la electorat pentru a-i cere votul unui nou mandat. De aceea au dat ascultare populaţiei, în timp ce preşedintele Bush insistă ”la stele”.  

PAUZA DE GANDIRE
. McCormik a subliniat de mai multe ori faptul că americanii de rând vor suferi cel mai tare dacă pachetul de salvare a firmelor nu va fi votat. Urgent. Congressmen-ii şi-au luat o vacanţă de două zile pentru a petrece sărbătoarea evreiască Rosh Hashana (Anul Nou).  ”Oamenii trebuie să se gândească la faptul că nu vor mai putea accesa credite pentru cumpărarea de locuinţe, pentru facultate, pentru nevoi personale. Pe ei îi va afecta această criză”. Un studiu recent arată că americanii au, în medie, o datorie de 16.000 de dolari pe cartea de credit. Unii specialişti subliniază faptul că s-a ajuns la actuala criză tocmai din cauza creditelor acordate persoanelor care nu s-ar fi calificat pentru ele. Împrumuturile acordate în stil ”hoţesc” sunt cele care au adus economia SUA deasupra unui balon de aer pe cale să explodeze. Cea mai mare şi puternică economie din lume –cum o laudă CIA, America are  9,8 trilioane de dolari datorie publică, în timp ce datoria externă a trecut de 13,7 trilioane dolari. Produsul Intern Brut (GDP) a fost estimat la 13,8 trilioane în 2007.

SALVARE. Pachetul de 700 miliarde de dolari, a spus David McCormik, este unul solid, care s-a adresat exact problemelor care au produs criza actuală. Primele 250 de miliarde vor fi puse la dispoziţie imediat, iar restul de 500 miliarde mai târziu. Când, cum, în ce situaţie, McCormik nu a răspuns. Întrebat cum s-a decis că 700 miliarde este suma necesară pentru a salva economia SUA, McCormik nu a dat o explicaţie clară. Analişti politici perindaţi pe la postul de televiziune CNN au spus că suma a fost alesă pur şi simplu în joacă. ”Cineva s-a gândit cam ce sumă ar fi una destul de mare, ca să impresioneze, şi aşa s-a ajuns la 700 miliade de dolari”, a spus un editor al revistei ”Fortune”. O cerinţă generală transmisă din partea populaţiei este aceea de a pune pachetul de ”salvare” a Wall Street în termeni simpli, ca fiecare cetăţean să înţeleagă prevederile cu exactitate.

LA SFAT CU CANDIDAŢII. Atât preşedintele George W. Bush, cât şi cei doi candidaţi pentru Preşedinţia Americii, Barack Obama şi John McCain, insistă prin toate canalele posibile pentru acceptarea şi votarea planului de salvare. În momentul acesta există încă mare speranţă pe Wall Street în privinţa planului. ”Noi vom continua să pledăm pentru cauza poporului american şi în acelaşi timp să lucrăm îndeaproape cu partenerii noştri internaţionali, ne susţinem recirpoc şi ne ajutăm reciproc, în funcţie de necesităţile fiecărei ţări”, a mai spus McCormik.

Împrumuturile ”hoţeşti” au fost pedepsite în fiecare an, băncile  fiind obligate să plătească miliarde de dolari în amenzi şi penalităţi către stat. Cu toate acestea, practica a continuat pentru că profitul a putut acoperi paguba. Acest fel de împrumuturi a creat inflaţie şi a determinat creşterea costul de trai. În anii 1990 Administraţia Clinton a făcut presiuni asupra firmelor bancare să acorde credite pentru locuinţe chiar şi celor care nu s-ar fi calificat. În Romînia asistăm la începutul unui astfel de fenomen, în care sunt acordate împrumuturi ”doar cu buletinul”, celor care nu s-ar califica într-o piaţă normală. Ca rezultat, costul de trai a crescut, preţurile pe care le vedem în magazine sunt mai mari decât cele pe care le văd aici, în Statele Unite. Preţul locuinţelor a crescut teribil de mult, în acelaşi timp în care şi oferta creşte. S-ar putea spune că România se îndreaptă cu paşi repezi spre aceeaşi criză prin care trec Statele Unite astăzi.

×
Subiecte în articol: externe dolari mccormik