20 ianuarie 2005
ASISTENTA MEDICALA. Incepand din 2007, romanii vor putea beneficia de Cardul european de sanatate, document care va putea fi utilizat in toate tarile din cadrul UE, relateaza RGN Press. Casa Nationala de Asigurari de Sanatate din Romania a anuntat ca acest document va contine toate datele de identificare a asiguratului, grupa sanguina, RH-ul, faptul ca asiguratul este sau nu de acord cu donarea organelor sale, informatii privitoare la bolile pe care acesta le-a avut in trecut sau cele prezente, precum si tratamentele urmate de fiecare persoana in parte. Datele vor putea fi accesate de orice medic din cadrul sistemului asigurarilor de sanatate si vor permite posesorului sau sa obtina medicamente si servicii din tarile UE in care se afla.
PERMIS. Romanii aflati in Italia isi pot reinnoi permisul de sedere prin intermediul mesajelor trimise de pe telefonul mobil, informeaza RGN Press. Serviciul a fost initiat de Chestura din Torino si de Comisariatul din Ivrea. Cine trebuie sa-si reinnoiasca permisul de sedere trebuie sa trimita, intr-o perioada cuprinsa intre 90 de zile inaintea expirarii si 60 de zile dupa expirarea permisului, un SMS, indicand numarul permisului, la numarul 3404312527, in cazul Chesturii din Torino, sau la numarul 3404312531, pentru Comisariatul din Ivrea. Dupa ce sistemul va verifica daca numarul permisului este corect, se va stabili un numar de rezervare pentru reinnoire la ghiseu, care va fi comunicat tot prin SMS. Pentru informatii suplimentare puteti suna la: 011.5588400 - 011.5588500.
CONGRES. La Paris se va desfasura pe 4 februarie cea de-a doua editie a "Congresului Cadrelor romane si franco-romane" la Palatul Congreselor din Issy-les-Moulineaux. La aceasta manifestare vor mai participa, pe langa partea romana, reprezentanti ai celor mai importante companii franceze care sunt interesate de Romania, precum si factori de decizie politico-economici autohtoni, informeaza RGN Press. In urma primei editii, douazeci de persoane si-au gasit un loc de munca. Congresul va fi deschis de gazda manifestarii, Andre Santini, si va fi precedat de alocutiuni ale senatorului Henri Revol si ale lui Ilie Nastase, copresedinti ai Forumului Personalitatilor. Inscrierile la congres sunt gratuite pentru toate persoanlele care isi depun un CV la adresa congres.roumanie@centreurope.org pana la data de 26 ianuarie 2005.
Grupaj realizat de Anca Alexe
Citește pe Antena3.ro