08 IANUARIE 2005
MEXIC. O brosura cu glume a mexicanilor, un manual care le arata imigrantilor cum sa treaca ilegal granita in Statele Unite ale Americii fara sa aiba nevoie de acte, a starnit indignarea americanilor. Autoritatile din Mexic au declarat ca sunt de acord cu carticica publicata de Executivul mexican, chiar daca americanii deranjati de fluxul de imigranti nu au gustat gluma, informeaza Reuters. Manualul de 32 de pagini, publicat de Ministerul mexican al Afacerilor Externe in luna decembrie, le acorda imigrantilor si cateva indicii, inclusiv modul in care acestia ar trebui sa inoate pentru a traversa Rio Grande. Mai mult, imigrantii primesc si indicatii despre cum pot evita deshidratarea in caz ca trec prin desert.
POLONIA. Polonezii nu sunt foarte atasati de romani. In perioada 3-6 decembrie 2004, Institutul polonez de Sondare a Opiniei Publice, CBOS, a realizat un sondaj pe tema "Simpatiile si antipatiile polonezilor", informeaza agentia poloneza Rzeczpospolita. Astfel, polonezii ii simpatizeaza cel mai mult pe italieni (50%), apoi urmeaza in ordine cehii, spaniolii si englezii, iar cea mai mare aversiune o au fata de arabi (59%), rromi (56%), romani (54%) si rusi (53%).
COPIE. Doi romani au fost arestati de autoritatile din Milano, pe motiv ca acestia au incercat sa reproduca site-ul E-Bay, una dintre cele mai faimoase case de licitatii online, relateaza agentia Ansa. Cei doi romani, ale caror identitati nu au fost dezvaluite, au fost opriti de politie in momentul in care incercau sa sustraga suma de 100 de milioane de euro. Infractorii ofereau persoanelor interesate de anumite produse coduri si conturi false, la care acestia puteau trimite banii. Odata ce-si primeau suma ceruta, romanii schimbau contul si treceau la alta persoana. Potrivit autoritatilor, acest sistem le-ar fi putut aduce infractorilor castiguri de zeci de milioane de dolari.
Grupaj realizat de Anca AlexeCitește pe Antena3.ro