x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Romania, in noul razboi al stelelor?

Romania, in noul razboi al stelelor?

14 Iul 2004   •   00:00

Statele Unite vor construi in Europa Centrala cel mai mare sistem de aparare antiracheta. In planul american este cuprinsa si Romania, sustin surse diplomatice de la Varsovia.

ANCA ALDEA

Cotidianul britanic The Guardian, care citeaza surse din cadrul Guvernului polonez, sustine ca, de mai bine de opt luni, Administratia Bush negociaza cu Polonia si Cehia posibilitatea de a amplasa in Europa Centrala un controversat program de aparare antiracheta, numit, peste Ocean, "Son of Star Wars" (Fiul razboiului stelelor). Sistemul este menit sa respinga un potential atac cu rachete dinspre Orientul Mijlociu, mai ales din Iran sau Siria, sustine ziarul.

IN SUDUL POLONIEI. Sursele citate sustin ca Pentagonul si-a trimis deja oameni in zona muntoasa din sudul Poloniei pentru a cerceta locurile potrivite unde ar putea fi pozitionate doua sau trei statii radar conectate la sistemul "Son of Star Wars". Polonia pare hotarata sa se "inhame" la planurile americane, care constau in protejarea Statelor Unite si a aliatilor lor in fata atacurilor cu rachete balistice cu raza lunga de actiune, scrie The Guardian. Totodata, polonezii si-au exprimat dorinta sa gazduiasca un sistem subpamantean de interceptare a rachetelor. Din aceasta ascunzatoare, sustin surse de la Varsovia, pot fi lansate rachete cu raza lunga de actiune care vor intercepta rachetele inamice si le vor distruge. Polonezii ii vor pe americani in tara lor, mai ales ca Varsovia nu va trebui sa scoata bani din buzunar pentru noul sistem de aparare, a declarat o sursa diplomatica europeana.

CONCESII TERITORIALE. In Cehia, sustine ziarul, americanii ar vrea sa construiasca o statie radar, pe o suprafata de circa 100 de kilometri patrati, intr-o regiune neidentificata de ziarul britanic. Zona ar urma "sa fie scoasa de sub incidenta Guvernului praghez si declarata baza americana suverana", potrivit The Guardian.

HOP SI NOI

The Guardian sustine ca in sistemul de aparare antiracheta pe care americanii l-ar putea construi in Europa sunt curtate, pe langa Marea Britanie si Danemarca, Ungaria, Romania si Bulgaria. Informatiile oferite de diplomatii straini acreditati la Varsovia nu au fost insa confirmate in mod oficial la Washington.

Dar, potrivit think tank-ului Arms Control Association, cu sediul in SUA, "Pentagonul a solicitat deja fonduri modeste pentru studii preliminare privind amplasarea unui al treilea interceptor de rachete in Europa". Recent, directorul Agentiei de aparare antiracheta din cadrul Pentagonului, generalul locotenent Rondal Kadish, a confirmat aceasta posibilitate. Deocamdata, America construieste doua statii de interceptare pe teritoriul sau, in California si Alaska, menite sa respinga un potential atac cu rachete balistice din partea Coreii de Nord.

Moscova si-a exprimat deja ingrijorarea referitoare la dispunerea unui asemenea sistem in imediata apropiere a granitei cu Rusia.

×
Subiecte în articol: externe