Jurnaliştii francezi de la L'Express au mers la Ungheni, "la 2.000 km de Paris", pentru a vedea cum arată "noua frontieră a spaţiului Schengen". Mai rămâne de văzut şi când va fi admisă ţara noastră în Schengen, pentru că veştile până acum n-au fost foarte optimiste. Ultima dintre acestea a venit duminică de la Laurent Wauquiez, ministrul francez pentru Afaceri Europene.
"Dacă România şi Bulgaria sunt gata să intre anul acesta şi există toate garanţiile că sunt pregătite, atunci noi nu ne vom opune. Dar dacă sunt gata anul viitor sau în doi ani, vor intra anul viitor sau în doi ani", a spus Laurent Wauquiez în emisiunea Carrefour de l'Europe, de la RFI. El susţine însă că România şi Bulgaria nu pot intra în Schengen în urmatoarele trei luni, deoarece "Bulgaria nu este pregătită. Şi dacă Bulgaria nu e gata, nici România nu poate intra".
"Dosarul nu este numai unul românesc, ci românesc şi bulgăresc. Pentru moment, rapoartele ne spun că Bulgaria nu este gata. Şi cum nu s-a făcut nimic pentru acoperirea Schengen a frontierei dintre România şi Bulgaria, România nu poate adera singură. Trebuie ca ambele ţări să fie pregătite", a mai precizat Laurent Wauquiez pentru RFI.
"Ungheni, 2.000 km de Paris. La capătul podului, liniile de cale ferată nu mai sunt româneşti, ci moldoveneşti. Aici se opresc Uniunea Europeană şi, în curând, spaţiul Schengen. Trenurile sunt rare, vreo 12 în fiecare zi: jumătate transportă pasageri, jumătate mărfuri. În această dimineaţă cu zăpadă, din ianuarie, doar câţiva «cucurigu» tulbură liniştea care apasă peste acest sat de 1.000 de locuitori, alternând cu lătratul câinilor care rătăcesc", îşi începe jurnalistul francez de la L'Express corespondenţa de la frontiera României cu Moldova.
Gheorghe Gramada ori "Gigi", cum l-au prezentat cei de la L'Express, e poliţistul care le-a arătat jurnaliştilor "micul său regat feroviar" de la Ungheni.
"Impasibil, într-o engleză ezitantă, explică simplu misiunea sa: să urce în trenuri şi să le inspecteze, să supravegheze împrejurimile cu cele 28 de camere de vedere, să identifice pasagerii suspecţi (...). «Descoperim mai ales ţigări, care sunt de cinci ori mai ieftine în Moldova, medicamente. Odată am găsit dolari falşi, cu siguranţă proveniţi din Rusia, şi chiar dinamită»"
De la acelaşi "Gigi", care lucrează la frontieră de 14 ani, jurnaliştii francezi au aflat că înainte vama se făcea la Iaşi. "Apoi punctul de frontieră de la Ungheni s-a făcut în doar trei săptămâni." "Pentru că trebuia să ne punem la punct repede cu normele Schengen."
"Gheorghe Gramada spune apoi, ca un jurământ: «Voi păzi frontiera externă a Schengen aşa cum păzesc astăzi frontiera externă a Uniunii Europene»", scrie L'Express.
Dar când se va întâmpla asta?, se întreabă jurnalistul francez. Deoarece calendarul stabilit, care prevedea o integrare a României şi Bulgariei în 2011, pare să fie prematur, în special în ochii Parisului şi ai Berlinului.
Publicaţia franceză aminteşte de reticenţele exprimate încă din decembrie pe această temă, într-o scrisoare semnată de miniştii de Interne ai Franţei şi Germaniei, în care se cerea României să intensifice lupta împotriva corupţiei şi să accelereze reformele judiciare.
Un miliard de euro (50% din fonduri europene, 50% provenind din bugetul românesc) au fost cheltuiţi pentru securizarea celor 2.000 km de frontieră externă a României. O parte din echipamente a fost furnizată de EADS, iar poliţiştii români, între care şi Gheorghe Gramada, au fost trimişi la specializare în Germania, Finlanda şi Ungaria.
"Bucureştiul insistă în special asupra concluziilor pozitive din cele şapte rapoarte succesive de evaluare, emise de experţi numiţi de statele membre ale UE, din marie 2009. Ultimul a fost prezentat la 28 ianuarie şi a confirmat că România «îndeplineşte criteriile» pentru integrarea în spaţiul Schengen, a anunţat ministrul de Interne român."
Vameşi uşor de corupt? Este una dintre temele de care se leagă Laurent Wauquiez, secretarul pentru Afaceri Europene din Guvernul francez, când vine vorba despre integrarea României în zona Schengen.
"Dacă această bază de date hipersensibile cade în mâinile crimei organizate, ar fi o adevărată falie în sistemul nostru european de securitate", a estimat Wauquiez. Acesta a mai adăugat că "România a scăzut cu 40% salariile vameşilor, ceea ce nu e cea mai bună garanţie că sunt impermeabili la corupţie", a mai adăugat reprezentantul Guvernului de la Paris.
"La Bucureşti, omologul său român s-a revoltat când această chestiune a fost abordată: «Această scăderea a salariilor este generală şi atinge toate nivelurile administraţiei româneşti. Salariul meu a scăzut cu 25%, asta face automat din mine o persoană coruptibilă?»", relatează publicaţia franceză.
"România a făcut multe eforturi şi vreau să subliniez acest lucru. A făcut eforturi pentru a îmbunătăţi protecţia frontierelor. A facut eforturi foarte dure pentru a lupta împotriva corupţiei. A parcurs o mare parte din drum. Întrebarea este dacă s-a ajuns la capatul drumului sau nu. Analiza noastră este că deocamdata nu s-a ajuns la capatul drumului", a declarat astăzi Laurent Wauquiez pentru RFI.
"E o decizie grea şi dificilă pe plan afectiv. România e o ţară cu care avem legături afective şi de prietenie extrem de profunde. România e o ţară francofonă cu care am construit multe lucruri de-a lungul istoriei. Chiar dacă România este una dintre ţările europene cu care avem extrem de multe lucruri în comun, nu putem lua însă această decizie numai pentru a fi pe placul Guvernului român. Recunosc că nu e uşor. Comunic cu prietenii din România şi nu mă simt bine, ştiu că pentru ei nu e deloc plăcut să audă astfel de mesaje", a mai spus astăzi Wauquiez.
Faptul că 60 de poliţişti şi vameşi au fost arestaţi vineri pentru luare de mită şi implicarea în contrabanda cu ţigări este văzut de jurnaliştii francezi de la L'Express ca un alt semn de bune intenţii din partea autorităţilor române.
"Gigi", poliţistul de la Ungheni, le-a spus jurnaliştilor că e mulţumit cu salariul lui de 400-500 de euro pe lună, "de două ori mai mare decât al unui profesor din zonă", şi că nu îl tentează "atenţiile", iar îngrijorările franco-germane le consideră "nefondate".
Cât despre pericolul imigraţiei ilegale, jurnaliştii au remarcat că singurii care-şi încearcă "şansa" la Ungheni sunt moldovenii de peste Prut, "împinşi de sărăcia care e mai accentuată decât în partea românească" şi care plătesc de la 1.000 până la 5.000 de euro unui traficant. Departe însă de sutele de tentative cotidiene ale afganilor, irakienilor sau magrebienilor, care încearcă să treacă frontiera din Turcia în Grecia, remarcă jurnaliştii francezi, care spun că la punctul de trecere Sculeni au fost înregistrate în 2010 circa 40 de tentative de trecere ilegală a frontierei.
Responsabilul punctului de frontieră de la Sculeni a asigurat că nu e cazul să ne temem de un val de astfel de tentative, o dată cu intrarea în Schengen. "Suntem pregătiţi", le-a spus acesta jurnaliştilor francezi.
"Maşina face slalom printre gropile făcute de frig în drum. Între două hopuri, o glumă: «Vedeţi, până şi drumurile noastre descurajează emigraţia ilegală». În depărtare apare în sfârşit un tren, care traversează câmpurile înzăpezite, în direcţia Moldovei. Prea târziu ca să-l mai putem vedea pe «Gigi» la treabă", îşi încheie jurnaliştii francezi reportajul.