x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe România transmite ALERTĂ de călătorie pentru Federația Rusă

România transmite ALERTĂ de călătorie pentru Federația Rusă

de Redacția Jurnalul    |    25 Iun 2023   •   01:40
România transmite ALERTĂ de călătorie pentru Federația Rusă
Sursa foto: Hepta

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă seara, o alertă de călătorie în Federația Rusă, ținând cont de situația actuală de securitate.

Potrivit MAE, în contextul evoluțiilor recente din Federația Rusă, precum și în continuarea mesajelor publice transmise încă de la începutul anului precedent, MAE reamintește alertele anterioare și reiterează recomandările adresate cetățenilor români de a evita călătoriile neesențiale în Federația Rusă, iar celor care se află temporar în această țară să ia în considerare părăsirea teritoriului Federației Ruse cât mai curând.

De asemenea, MAE reiterează recomandarea adresată și anterior cetățenilor români care se află pe teritoriul Federației Ruse să își înregistreze neîntârziat prezența prin intermediul platformei www.econsulat.ro, la adresa https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza, disponibilă atât de pe PC sau laptop, cât și de pe telefonul mobil.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Moscova: +7 499 143 0427; +7 499 143 0350, al Consulatului General al României la Sankt Petersburg: +7812 3126141 și al Consulatului General al României la Rostov pe Don: +7 (863) 283 10 15, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Moscova: +7 916 017 9882, precum și telefoanele de urgență ale oficiilor consulare la Sankt Petersburg: +7 965 777 43 38 și Rostov pe Don: +7 (909) 437 72 22.

MAE subliniază încă o dată importanța informării permanente din surse sigure și oficiale și luarea tuturor măsurilor posibile pentru asigurarea siguranței personale și solicită cetățenilor români consultarea paginilor de Internet: http://moscova.mae.rohttp://sanktpetersburg.mae.rohttp://rostov.mae.rowww.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie utile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Moscova Rusia alertă călătorie