"Deocamdată pornim de la realităţile existente. Vedem că actuala administraţie se opune oricărui dialog şi insistă să continue războiul până la ultimul ucrainean, fără a economisi resurse financiare sau echipamente militare pentru aceasta", a apreciat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
Întrebat de jurnalişti dacă această situaţie s-ar putea schimba odată cu venirea la Casa Albă a lui Donald Trump şi cu posibila mediere a acestuia în conflict, Peskov a răspuns că va trebui să aştepte rezultatele alegerilor din SUA.
"În prezent este candidat la preşedinţia Statelor Unite. Să aşteptăm rezultatele alegerilor, alegătorii americani sunt cei care trebuie să-şi decidă viitorul', a transmis Peskov.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a dat asigurări în urmă cu câteva săptămâni că nu se îndoieşte că Trump este sincer atunci când vorbeşte despre dorinţa sa de a pune capăt războiului din Ucraina.
"Nu-i cunosc propunerile. Dar nu mă îndoiesc că vorbeşte sincer şi noi sprijinim acest lucru", a declarat Putin într-o conferinţă de presă pentru presa rusă la Astana.
Agerpres