x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Rusia, acuzata de dezinformare în ţările UE

Rusia, acuzata de dezinformare în ţările UE

Publicat la 18 Ian 2018 07:24 Modificat la 18 Ian 2018 07:24
Rusia, acuzata de dezinformare în ţările UE

Comisia Europeană a acuzat Rusia că 'orchestrează' o campanie de dezinformare pro-Kremlin în ţările UE si care, 'din păcate (...) poate fi extrem de eficientă'. 'Nu există nicio îndoială că această campanie de dezinformare pro-Kremlin este o strategie orchestrată, care furnizează aceleaşi articole de dezinformare în cât mai multe limbi posibil, prin cât mai multe canale, cât mai des posibil', a declarat comisarul european pentru securitate, Julian King, în faţa eurodeputaţilor la Strasbourg.

 

Comisarul britanic s-a exprimat în timpul unei dezbateri privind 'Rusia şi influenţa propagandei (sale) asupra ţărilor din UE' în Parlamentul European.

În decursul a doi ani, unitatea de luptă a executivului european împotriva dezinformării în estul Europei 'a strâns peste 3.500 de exemple de dezinformare pro-Kremlin, care contrazic faptele altfel accesibile publicului, şi care se repetă în mai multe limbi, cu diferite ocazii', a spus el.

'Autorităţile nu ascund obiectivele acestei campanii', a spus Julian King. 'În doctrina militară oficială a Rusiei, precum şi în declaraţiile oficiale ale generalilor ruşi, ele descriu utilizarea 'datelor false' şi a unei 'propagande destabilizatoare' ca instrumente legitime, şi informaţia ca 'un alt tip de forţă armată' ', a mai spus el.

'Trebuie să rămânem vigilenţi', a subliniat comisarul european. 'Scopul (...) este de a-i face pe oameni să creadă că dezinformarea este un fapt, este credibilă. Şi dacă ne uităm la sondajele de opinie care arată câţi oameni acceptă dezinformarea evidentă transmisă de mass-media pro-Kremlin, ajungem din păcate la concluzia că dezinformarea rusă poate fi extrem de eficientă', a mai spus Julian King. AGERPRES.

×