O anchetă publicată de El Pais aruncă scena politică din Rusia în aer. Cotidianul spaniol demonstrează că Mafia rusă din Spania ar avea legături strânse cu unii din miniştrii guvernului condus de premierul Vladimir Putin. Printre numele sonore care cântă după cum dictează mafioţii s-ar afla şi cel al ministrului apărării Anatoli Serdiukov.
"Spania dispune de lista cu numele politicienilor ruşi care au legături cu mafia rusă", este titlul materialului semnat de Luis Gomez, un material care lasă să se înţeleagă în rândurile sale că "nu sunt loc de interpretări, sursele de informare fiind beton". Informaţiile apărute în urma operaţiunii "Troica" împotriva mafiei ruse din Spania (15 suspecţi fiind arestaţi în iunie 2008) s-au dovedit a fi extrem de jenante pentru Rusia. Principalii suspecţi întreţineau legături strânse cu reprezentanţi ai puterii de la Moscova, însă nu se cunoaşte cât de criminale erau aceste legături, întrucât dosarul Procuraturii Anticorupţie din Spania a fost clasificat.
În urmă cu câteva zile a fost destituit din funcţie un înalt responsabil din cadrul Procuraturii ruse, Igor Sobolevski. Mass-media ruse au concluzionat că motivele demiterii sale trebuie căutate în Spania. Mai concret, este vorba de relaţia dintre Sobolevski şi Ghennadi Petrov, principalul suspect dintre cei 15 cetăţeni ruşi reţinuţi în cursul operaţiunii "Troica". El Pais arată că din septembrie 2008 şi până în prezent au avut loc zeci de întâlniri între procurorul Baltasar Garzon, responsabil de operaţiunea "Troica", şi diverşi reprezentanţi ai autorităţilor ruse, ultimii încercând să obţină informaţii despre activităţile conaţionalilor lor în Spania.
Informaţia obţinută în cursul acestei operaţiuni este extrem de preţioasă şi se referă nu doar la activitatea mafioţilor ruşi în Spania, ci şi în Rusia, precum şi în ţări din Europa Centrală. Petrov avea legături cu miniştri, generali, înalţi responsabili ai procuraturii ruse. "O bună parte a acestor informaţii este cunoscută deja Rusiei. Şi primul efect, destituirea lui Sobolevski. Autorităţile spaniole nu sunt prea interesate să-l ancheteze ele pe acesta. Din informaţii ale poliţiei, ştiu că Procuratura rusă urmează să-i interogheze în următoare zile pe trei dintre cei arestaţi", a declarat el la Radio Liberty.
Citește pe Antena3.ro