x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia, mieroasă

Rusia, mieroasă

de Sînziana Stancu    |    19 Mar 2008   •   00:00
Rusia, mieroasă
Sursa foto: Thomas Peter/

Ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, şi-a înmuiat dintr-o dată vocea, spunând pe un ton mieros că Moscova e chiar încântată să dea ochii, la summit-ul Alianţei de la Bucureşti, cu partenerii săi din Occident.

SCHIMBARE - În preajma Summit-ului NATO, Moscova schimbă tonul


Ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, şi-a înmuiat dintr-o dată vocea, spunând pe un ton mieros că Moscova e chiar încântată să dea ochii, la summit-ul Alianţei de la Bucureşti, cu partenerii săi din Occident.

“Bunăvoinţa atrage bunăvoinţă”, s-a exprimat, pe tonul cald şi împăciuitor al unui dascăl de biserică, Dmitri Rogozin, ambasadorul Rusiei la NATO, recunoscut pentru poziţia dură pe care o are faţă de Occident, reconfirmând venirea preşedintelui Vladimir Putin la Bucureşti, la reuniunea Alianţei de luna viitoare, informează AFP. Însăşi participarea fără precedent a liderului de la Kremlin la o asemenea întâlnire cu partenerii săi din Vest “este un fapt pozitiv”, pentru că dă şansa apropierii punctelor de vedere ale Moscovei şi Occidentului. Dialogul ce va avea loc cu această ocazie “va servi discutării unor probleme” delicate, asupra cărora încă există divergenţe, a mai explicat Rogozin la o reuniune pregătitoare cu reprezentanţi ai celor 26 de ţări membre NATO.

 

BUNĂVOINŢĂ. Relaţiile Moscovei cu NATO s-au deteriorat vizibil după vestitul discurs al lui Putin, în 2007, la München, când a denunţat tendinţa Statelor Unite de a domina lumea. Lucrurile s-au agravat treptat, o dată cu proiectul SUA de amplasare a unui scut antirachetă în Europa, cu propunerile de extindere a NATO cu fostele republici sovietice Ucraina şi Georgia şi, nu în ultimul rând, cu independenţa Kosovo. Moscova face vinovate de tot acest climat tensionat SUA, acuzându-le că vor să-şi extindă “maşina militară” până la graniţele Rusiei, ameninţându-i securitatea. Ea acuză “complexul militar-industrial american” că vrea să fie principalul beneficiar al viitoarei extinderi NATO în fostele republici sovietice, făcând populaţia acestora să se simtă ca nişte “cetăţeni de mâna a doua”, a mai explicat Rogozin. Chiar dacă rezultatele summit-ului de la Bucureşti nu vor fi pe placul Rusiei, “faptul că se va întâlni cu NATO este un rezultat pentru Rusia”, a conchis Rogozin, precizând că, pentru ţara sa, “este important să nu se izoleze”. El a mai spus că “există probleme foarte importante de stabilitate, care nu pot fi rezolvate fără Rusia” şi, “făcând tu un pas înainte, îl ajuţi şi pe celălalt să facă unul”.  

 

×
Subiecte în articol: externe nato