x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia Unită îl propune pe Putin președinte pe viață. Liderul de la Kremlin dă semne că acceptă

Rusia Unită îl propune pe Putin președinte pe viață. Liderul de la Kremlin dă semne că acceptă

de Şerban Mihăilă    |    11 Mar 2020   •   09:57
Rusia Unită îl propune pe Putin președinte pe viață. Liderul de la Kremlin dă semne că acceptă

După ce, în luna ianuarie, președintele Vladimir Putin își anunțase intenția de a rescrie Constituția, pentru a modifica sistemul politic din țară, Partidul Rusia Unită, aflat la putere, a declarat, ieri, că va sprijini un amendament constituțional, care îi va permite actualului lider de la Kremlin să candideze din nou la președinția țării. Deocamdată, Putin este obligat prin Constituție să renunțe la putere în 2024, după două mandate prezidențiale consecutive.

Parlamentarul Valentina Tereșkova, din formațiunea politică aflată la putere Rusia Unită, a declarat ieri că va propune un amendament constituțional, care să reseteze la „zero” numărătoarea mandatelor prezidențiale ale lui Putin, a anunțat agenția RIA, citată de Reuters. În momentul de față, Putin se află la cel de-al doilea mandat prezidențial consecutiv, din cele patru pe care le-a deținut în total, și, potrivit actualei legislații, nu mai are dreptul să candideze din nou pentru poziția supremă după 2024, atunci când îi expiră acest mandat. Dacă propunerea va fi adoptată, actualul lider de la Kremlin ar primi undă verde pentru alte două mandate consecutive, de câte șase ani. Serghei Neverov, unul dintre liderii Rusiei Unite, partidul lui Putin, a afirmat, la rândul lui, că, „fără îndoială”, formațiunea sa politică va sprijini o astfel de propunere. Aceasta va trebui discutată însă, mai întâi, cu președintele Putin și cu liderii parlamentari, a adăugat el. Până acum, liderul de la Kremlin respinsese, cel puțin de ochii lumii, perspectiva de a fi ales pentru a cincea oară președintele țării, deși criticii săi susțin că acesta este scopul real al schimbărilor legislative inițiate încă de la începutul anului de către Putin, cel care domină scena politică a Rusiei de peste 20 de ani. De ieri, însă, Putin și-a schimbat discursul, anunţând că doar Curtea Constituţională va decide dacă el va putea sau nu să candideze pentru un nou mandat prezidenţial, după adoptarea reformei Constituţiei. Într-un discurs rostit în faţa parlamentarilor ruşi, Putin a admis că este „posibil” să fie „resetat” contorul ce limitează la două mandatele prezidenţiale, după adoptarea revizuirii Constituţiei, ceea ce i-ar permite să candideze din nou după încheierea actualului său mandat. Adversarii „țarului” Putin afirmă că liderul rus  încearcă să-și pregătească din timp terenul, revizuind legea fundamentală pentru a putea să rămână la putere pe viață. La jumătatea lunii ianuarie, Putin a propus consolidarea rolului Parlamentului în alegerea guvernului, oferindu-i prerogativa de a alege premierul, pe care președintele va fi obligat să-l numească. În prezent, Duma (Camera Inferioară a Parlamentului) confirmă alegerea făcută de șeful statului. Forțele politice pro-Putin domină autoritar Parlamentul rus, iar această situație nu are șanse să se schimbe prea curând. Pe de altă parte, Putin a insistat că „Rusia trebuie să rămână o republică prezidențială puternică, în care președintele va păstra dreptul de a stabili obiectivele și prioritățile guvernului”. Un semn clar că puterea Kremlinului nu ar slăbi este acela că, potrivit propunerilor lui Putin, președintele și-ar menține atât puterea de a demite executivul, cât și atribuțiile de a-i numi pe șefii armatei, poliției și serviciilor de securitate, păstrându-și astfel controlul asupra acestora.

Duma aprobă

Între timp, deputaţii ruşi au adoptat ieri, în a doua lectură, cea mai importantă, amendamentele constituţionale dorite de Putin. Textul a fost susţinut de 382 de deputaţi din Duma de Stat, în timp ce 44 s-au abţinut şi nimeni nu a votat împotrivă. A treia şi ultima lectură va avea loc miercuri, textul urmând să fie înaintat în aceeaşi zi, spre aprobare, Consiliului Federaţiei, Camera Superioară a Adunării Federale.

 

Ce idioți sunt cei care cred că Putin va pleca în 2024!

Alexei Navalnîi, opozant al lui Putin

 

 

 

×