x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusii au scapat

Rusii au scapat

de Maria Toader    |    08 Aug 2005   •   00:00
Rusii au scapat

Momentele de asteptare si groaza ale celor sapte marinari rusi, de pe minisubmarinul blocat la 190 de metri adancime langa Peninsula Kamceatka, au luat sfarsit sambata. Autoritatile ruse au depus mari eforturi sa-i salveze pe marinari, pentru a evita o experienta nefasta de genul submarinului nuclear Kursk, cand o explozie in lant a torpilelor de la bordul navei a dus la moartea a 118 oameni. Ajutorul extern, cerut Statelor Unite, Marii Britanii si Japoniei, s-a dovedit a fi o decizie foarte inteleapta luata de rusi. Dupa tentativa esuata de vineri seara, cand submarinul a fost acrosat cu un cablu de o nava ruseasca, dar nu a putut fi ridicat la suprafata, rolul ambarcatiunii-robot trimise de englezi a fost decisiv. "Operatiunea a durat destul de mult, dar mare parte din navoade au fost taiate. Submarinul nu a mai trebuit decat sa arunce un rezervor cu balast pentru a se elibera si urca spre suprafata", au explicat britanicii care au participat la operatiunea de salvare. "Starea de sanatate a celor sapte captivi este buna, chiar daca au stat la temperaturi de sub 6 grade Celsius", a declarat multumit Vladimir Pepeliaiev, oficial in cadrul Marinei ruse. Mai emotionate decat grupul de marinari s-au dovedit a fi rudele. "Am plans si am dansat de bucurie dupa ce am aflat ca au fost salvati", a declarat Elena Milasevskaia, sotia comandantului de pe minisubmarin.

×
Subiecte în articol: externe