x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Salvată de un român

Salvată de un român

de Carmen Plesa    |    27 Ian 2010   •   00:00

Un român şi-a salvat vecina spaniolă care era ameninţată cu cuţitul de propriul soţ. S-a întâmplat duminică noapte, în cartierul  Caballería Española, din localitatea spaniolă Alcala de Henares.

Potrivit Diario de Alcala, în acea noapte locatarii de la etajul 6 al unei clădiri din strada Lope de Vega  s-au trezit în strigătele de ajutor ale unei femei.

Înainte să apuce să bată la uşa de după care se auzeau ţipetele, doamn Araceli, una dintre locatare, a ieşit urmată de soţul ei care o ameninţa cu un cuţit.

Cel care a intervenit pentru a o salva pe femeie a fost un locatar român, care l-a lovit pe spaniol peste braţ şi i-a luat cuţitul. După ce l-a dezarmat pe soţ, românul a luat-o pe femeie în apartamentul lui şi a chemat poliţia.

×
Subiecte în articol: diaspora