x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sărbătoare princiară la Monaco. Botezul gemenilor prințului Albert (GALERIE FOTO)

Sărbătoare princiară la Monaco. Botezul gemenilor prințului Albert (GALERIE FOTO)

10 Mai 2015   •   13:29
Sărbătoare princiară la Monaco. Botezul gemenilor prințului Albert (GALERIE FOTO)

Cei doi copii gemeni ai Prinţului Albert al II-lea de Monaco şi ai soţiei sale, Charlene, au fost botezaţi duminică, la catedrala catolică San Nicoalas din micul principat.



Slujba a început la ora locală 10.30, iar la finalul acesteia, cuplul regal şi micuţii Jacques şi Gabriella au putut fi aclamaţi de public în timp ce se s-au deplasa de la lăcaşul de cult către reşedinţa oficială. Întregul eveniment a fost transmis de televiziunea monegască.

Darul cetăţenilor din Monaco pentru familia suverană va fi oferit într-un altă ceremonie, care va avea loc la 11 iulie şi va coincide cu serbarea a zece ani de la urcarea pe tron a Prinţului Albert al II-lea, care are acum 57 de ani.



Soţia prinţului, fosta înotătoare de origine sud-africană Charlene Wittstock, a adus pe lume la 10 decembrie 2014 primii copii ai cuplului: Gabriella Therese Marie şi Jacques Honore Rainier, care a fost proclamat moştenitor al tronului principatului la 11 decembrie.

agerpres.ro

×