Un criminal american a fost executat cu injecţia letală, miercuri, în Arizona, dar a murit după aproape două ore, în loc de zece minute, cum era prevăzut.
Acesta este ultimul episod al scandalului execuţiilor din Statele Unite, după “injecţia ratată” administrată în aprilie unui condamnat la moarte, în Oklahoma şi agonia de 25 de minute a altui deţinut, din Ohio, în ianuarie.
Joseph Wood, 55 de ani, a fost condamnat la moarte pentru o dublă crimă săvârşită în 1989. Execuţia lui a început miercuri la ora 20:52 GMT dar s-a încheiat abia după o oră şi 57 de minute – conform Procuraturii generale din Arizona, citată de BBC.
Avocatul lui Wood a înaintat o cerere pentru oprirea urgentă a execuţiei, după ce condamnatul “gâfâise şi sforăise mai bine de o oră”. Apărătorul a invocat dreptul constituţional al condamnaţilor de a nu fi executaţi într-un mod crud sau neuzual. Conform BBC, Wood “a suspinat de peste 600 de ori” înainte să moară.
Guvernatorul Arizonei, Jan Brewer, a declarat, însă că a ordonat o anchetă deşi, după părerea sa, Wood “a murit într-un mod legal”. “Conform martorilor şi a rapoartelor medicale, nu a suferit”, a spus guvernatorul, adăugând că modul în care a fost executat criminalul nu poate fi comparat cu suferinţele îngrozitoare pe care acesta le-a provocat victimelor sale şi familiei lor. În 1989, Wood şi-a ucis fost prietenă şi pe tatăl acesteia.
“Omul ăsta a comis o crimă oribilă, iar voi spuneţi hai să ne îngrijorăm de medicamente (din injecţia letală n.n.). De ce nu i-au tras un glonţ?”, a fost reacţia familiei victimelor.
Problema cu injecţiilor letale a început după ce singura firmă americană care furniza una dintre componente – thiopental de sodiu – a încetat producţia. Autorităţile SUA au apelat atunci la pentobarbital, tot un sedativ, dar producătorul danez a încetat să-l mai exporte americanilor, tocmai pentru că era folosit pentru execuţii. În 2011 a fost rândul britanicilor să interzică exportul a trei substanţe pentru injecţia letală, iar UE în ansamblu a interzis exportul unei a patra substanţe.
De atunci, SUA au încercat mai multe comnbinaţii de substanţe. Cea folosită în aprilie i-a provocat condamnatului un infarct fatal, dar după ce execuţia fusese oprită.
În lipsa unei “reţete” sigure, statul Tennessee a introdus luna aceasta o lege pentru reintroducerea scaunului electric, însă este de aşteptat ca măsura să fie contestată.
Cei mai mulţi susţinători ai pedepsei cu moartea sunt în statele din sudul SUA, unde dealtfel sunt şi cele mai numeroase execuţii. Ei spun că "este pedeapsa potrivită pentru cei care comit crime atroce”.