x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Schengen: Comisia propune o “viză de circuit” pentru a atrage turiştii chinezi şi ruşi bogaţi

Schengen: Comisia propune o “viză de circuit” pentru a atrage turiştii chinezi şi ruşi bogaţi

de Istvan Deak    |    02 Apr 2014   •   19:51
Schengen: Comisia propune o “viză de circuit” pentru a atrage turiştii chinezi şi ruşi bogaţi

Comisia Europeană a propus marţi crearea unei “vize de circuit” cu o valabilitate de un an pentru ţările din Spaţiul Schengen, pentru a atrage turiştii chinezi şi ruşi bogaţi, comentează lequotidien.lu un comunicat difuzat de Comisia Europeană.
“Prea mulţi turişti sunt descurajaţi să vină în Europa de procedurile actuale şi de costurile lor ridicate. Acest lucru reprezintă pierderi mari pentru economia Uniunii Europene”, au explicat comisarii Cecilia Malmstrom (Afaceri Interne) şi Antonio Tajani (Industrie), în cadrul unei conferinţe de presă. Cei doi oficiali europeni ţintesc şase ţări – Rusia, China, Ucraina, Arabia Saudită, India şi Africa de Sud – cu un potenţial foarte mare de turişti bogaţi care sunt atraşi de ţările europene, comentează sursa citată.

“E nevoie de o politică mai inteligentă”
“Europa are nevoie de o politică mai inteligentă în materie de vize. Trebuie să atragem către meleagurile noastre mai mulţi turişti, oameni de afaceri, cercetători, studenţi, artişti şi profesionişti din domeniul culturii. În clipa de faţă dorim să impulsionăm creşterea economică şi să creăm noi locuri de muncă prin accentuarea dimensiunii economice a politicii europene în domeniul vizelor, menţinând, în acelaşi timp, un nivel ridicat de securitate la graniţele noastre. Propunerile de astăzi vor facilita în mod considerabil procedurile de acordare a vizelor pentru persoanele care se deplasează pentru sejururi de scurtă durată. Datorită acestor propuneri, se preconizează o creştere semnificativă a numărului de călători în anii următori”, a declarat Malmström, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
“Propunerea noastră va susţine sectorul turismului european într-o perioadă în care concurenţa internaţională este din ce în ce mai acerbă şi în care tot mai multe ţări se bazează pe turism ca factor de creştere economică. Noile norme în materie de vize oferă răspunsul la această provocare. Aceste schimbări vor permite sectorului turismului să facă faţă creşterii considerabile a fluxurilor de turişti care vizitează Europa. Turismul este forţa motrice a creşterii economice a Europei şi a fost cel mai important bastion al economiei europene în timpul crizei recente”, a declarat, la rândul său, Antonio Tajani, vicepreşedintele Comisiei, responsabil pentru Industrie şi Antreprenoriat.

6,6 milioane de potenţiali turişti, pierduţi în 2012
În 2012, UE a pierdut 6,6 milioane de potenţiali turişti originari din şase dintre ţările cu cel mai mare număr de călători, care au ales alte destinaţii, după ce au întâmpinat probleme cu procedurile de acordare a vizelor pentru cele 26 de ţări din Spaţiul Schengen (22 de state membre UE, Norvegia, Elveţia, Islanda şi Liechtenstein), potrivit Comisiei, care citează un studiu în acest sens.
De asemenea, studiul a relevat faptul că existenţa unor norme de acordare a vizelor mai flexibile şi mai accesibile ar putea duce, doar pentru aceste şase ţări, la o creştere cu 30% până la 60% a numărului de călătorii către spaţiul Schengen. Acest lucru ar putea reprezenta o sumă totală de 130 de miliarde de euro sub formă de cheltuieli directe pe o perioadă de cinci ani (cheltuieli pentru cazare, alimente şi băuturi, transport, divertisment, cumpărături etc.) şi ar putea duce la crearea a aproximativ 1,3 milioane de locuri de muncă în sectorul turismului şi în sectoare conexe.
Marea Britanie şi Irlanda au refuzat să adere la Spaţiul Schengen. Bulgaria, România, Croaţia şi Ciprul sunt în aşteptare, pentru integrare. Malmstrom şi Tajani au avansat aceleaşi argumente şi anul trecut, îndemnând statele UE să dea dovadă de mai multă inteligenţă în acordarea vizelor pentru turiştii chinezi şi ruşi. “Turiştii cheltuiesc 400 de miliarde de euro în fiecare an în UE, iar noi putem spera să ridicăm această sumă la 500 de miliarde până în 2020”, a dat asigurări Antonio Tajani.

Principala noutate
Principala noutate în propunerile prezentate marţi este crearea unei “touring visa”, o viză de circuit cu o valabilitate de un an, care poate fi înnoită pentru încă un an.
Acest nou tip de viză va permite resortisanţilor ţărilor terţe care călătoresc cu acte în regulă în spaţiul Schengen să circule pe o perioadă de până la un an în această zonă (cu condiţia ca şederea pe teritoriul unui stat membru să nu depăşească 90 de zile într-un interval de 180 de zile), cu posibilitatea de prelungire pentru o perioadă de până la doi ani (cu condiţia ca solicitantul să nu stea mai mult de 90 de zile într-un interval de 180 de zile în acelaşi stat membru). Această viză li s-ar aplica, de exemplu, artiştilor care realizează spectacole live şi care fac turnee în spaţiul Schengen pentru o perioadă îndelungată, dar şi persoanelor care călătoresc în scopuri personale, cum ar fi turiştii, cercetătorii şi studenţii care doresc să petreacă mai mult timp în Europa.

Noutăţile
Concret, Comisia propune acum simplificarea cererilor de viză de scurtă şedere , pentru a răspunde cererii în creştere, stabilirea unui set mai clar de norme procedurale şi accelerarea procesului. S-a propus reducerea, de la 15 la 10 zile, a termenului-limită pentru procesarea unei cereri de viză şi luarea unei decizii cu privire la aceasta. Termenul maxim pentru depunerea unei cereri a fost extins de la trei la şase luni înainte de data preconizată a călătoriei, pentru a permite călătorilor să planifice şi să evite perioadele de vârf. În plus, lista documentelor justificative va fi simplificată şi va deveni exhaustivă, iar consolidarea armonizării acestor cerinţe la nivel local va asigura un tratament egal al persoanelor care solicită vize. Asigurarea medicală de călătorie, care este obligatorie şi adesea costisitoare, va fi eliminată.
Se va facilita efectuarea de vizite repetate odată cu introducerea criteriilor obligatorii privind obţinerea unei vize cu intrări multiple (MEV), valabile pe o perioadă de trei ani şi ulterior pentru o perioadă de cinci ani, pentru persoanele care călătoresc frecvent şi care sunt înregistrate în Sistemul de informaţii privind vizele (VIS). Solicitanţii ale căror date sunt înregistrate în VIS şi care au utilizat anterior, în mod legal, cel puţin două vize în ultimele 12 luni vor avea de câştigat de pe urma acestor facilităţi.
Această schimbare de norme este, de asemenea, posibilă datorită introducerii generalizate a Sistemului de Informaţii privind Vizele (VIS), care se preconizează a fi finalizată în 2015, permiţând consulatelor statelor membre să aibă acces la datele privind cererile de viză anterioare ale solicitanţilor.

Calcule
Datorită faptului că ar avea posibilitatea de a călători în mod mai spontan, persoanele care deţin vize cu intrări multiple cu valabilitate mai lungă vor întreprinde, probabil, mai multe călătorii în spaţiul Schengen decât în alte condiţii. Un număr mai mare de călătorii ar stimula creşterea economică în spaţiul Schengen.
Toate aceste propuneri au fost transmise imediat statelor membre, dar examinarea lor nu va începe înaintea toamnei, când noul Parlament European ales va fi în activitate, a mai spus Malmstrom.

×
Subiecte în articol: viza schengen